(1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurări de fapt care constituie obiectul probaţiunii în cauza în care a fost citat.
(2) Audierea martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilităţii sale.
(3) Nu pot face obiectul declaraţiei martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret ori confidenţialitate poate fi opusă prin lege organelor judiciare.
(4) Faptele sau împrejurările prevăzute la alin. (3) pot face obiectul declaraţiei martorului atunci când autoritatea competentă sau persoana îndreptăţită îşi exprimă acordul în acest sens sau atunci când există o altă cauză legală de înlăturare a obligaţiei de a păstra secretul sau confidenţialitatea. [art. 79 alin. 1 C.proc.pen. 1968]

(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane:
a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau acelora dintre părinţi şi copii, dacă dovedesc că au convieţuit sau convieţuiesc cu suspectul sau inculpatul.
(2) După îndeplinirea dispoziţiilor art. 119, organele judiciare comunică persoanelor prevăzute la alin. (1) dreptul de a nu da declaraţii în calitate de martor.
(3) Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) sunt de acord să dea declaraţii, în privinţa acestora sunt aplicabile dispoziţiile art. 120 şi 121.
(4) Persoana care îndeplineşte una dintre calităţile prevăzute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecţi sau inculpaţi este scutită de obligaţia de a depune mărturie şi împotriva celorlalţi suspecţi sau inculpaţi, în cazul în care declaraţia sa nu poate fi limitată doar la aceştia din urmă. [art. 80 C.proc.pen. 1968]

(1) Martorul are dreptul să nu declare fapte şi împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoştinţă acest drept înainte de fiecare audiere, în condiţiile art. 120.
(2) Probele obţinute cu încălcarea prevederilor alin. (1) nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal. Dispoziţiile art. 102 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
(3) Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.
(4) Dacă martorul se prezintă la audiere însoţit de un avocat, acesta poate asista la audiere.

(1) Dispoziţiile art. 107 se aplică în mod corespunzător în cazul audierii martorului.
(2) Martorului i se comunică obiectul cauzei, faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor şi apoi este întrebat dacă este membru de familie sau fost soţ al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al celorlalte părţi din procesul penal, dacă a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii ori se află în relaţii de prietenie sau de duşmănie cu aceste persoane, precum şi dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârşirii infracţiunii.
(3) Martorului nu i se adresează întrebările privind persoana sa atunci când faţă de acesta s-a dispus o măsură de protecţie a datelor de identitate. [art. 84 C.proc.pen. 1968]

(1) După depunerea jurământului sau a declaraţiei solemne, martorului i se aduc la cunoştinţă următoarele drepturi şi obligaţii:
a) dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie şi de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în faţa organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege;
b) obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
c) obligaţia de a comunica, în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate dispune împotriva sa sancţiunea prevăzută la art. 283 alin. (4);
d) obligaţia de a da declaraţii conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenţia că legea pedepseşte infracţiunea de mărturie mincinoasă;
e) dreptul de a nu declara fapte şi împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina.
(2) Despre aducerea la cunoştinţă a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute la alin. (1) se face menţiune în cuprinsul declaraţiei. [art. 86 C.proc.pen. 1968]