Adnotări noi

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, suspendată sub supraveghere pe un termen de 4 ani (sentința penală din 20.10.2015 pronunțată de judecătorie, definitivă la data de 02.02.2016. Potrivit dispozițiilor art. 165 Cod penal coroborat cu art. 167 alin. 4 Cod penal, termenul de 3 ani pentru intervenirea reabilitării de drept curge de la data împlinirii termenului de supraveghere. În speță, termenul de supraveghere stabilit prin sentința din 20.10.2015 s-a împlinit la data de 01.02.2020, iar termenul de reabilitare la data de 31.01.2023. Având în vedere că faptele deduse judecății au fost comise la data de 16.05.2023, deci după împlinirea termenului de reabilitare de drept prevăzut de art. 165 Cod penal, nu sunt întrunite condițiile referitoare la existența recidivei postexecutorii prevăzute de art. 41 alin. 1 Cod penal. Prin urmare, apelul declarat de parchet a fost admis și s-a dispus înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 C.pen. [CA Alba Iulia, secția penală, decizia nr. 377 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 26 Iulie 2024, 08:26

Judecătorul de cameră preliminară a respins propunerea de luare a măsurii de siguranță a internării medicale, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. S-a reținut că deşi intimatul prezintă diagnosticul de „tulburare afectivă bipolară, episod actual maniacal cu simptome psihotice”, fiind recomandată de către medici internarea medicală, pericolul social relevat de manifestările intimatului nu este unul ridicat, încât să impună măsura cea mai severă, a internării medicale. Chiar dacă intimatul creează un disconfort vecinilor săi, faptele pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, de distrugere prin vopsire a două garduri şi a unui element de caroserie al unui autovehicul, nu prezintă o gravitate ridicată, fiind fapte împotriva patrimoniului, şi nu împotriva persoanei. Cu privire la incendiul care a avut loc după plecare intimatului de acasă, când a fost condus la Spital, nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, această faptă nefăcând obiectul unei cercetări efective, chiar dacă soluţia de clasare a vizat şi această infracţiune, de distrugere din culpă, prin incendiere. Explicaţia intimatului cu privire la acest aspect este rezonabilă. Pentru a se evalua starea de pericol social sunt avute în vedere şi faptele săvârşite, trecutul medical şi infracţional, starea familială, ocupaţia, precum şi starea medicală actuală. Intimatul a susţinut că tratamentele medicale îi creează o stare de extenuare, că nu îi fac bine şi că locuieşte singur, având o pensie de 1.500 de lei. Totodată, acesta a arătat că a înţeles necesitatea de a nu mai vopsi lucrurile vecinilor săi. Chiar dacă intimatul are o ideaţie religioasă, fiind pasionat de biserici, intimatul nu pare înclinat spre fapte cu pericol social ridicat. Împotriva acestei soluții parchetul a declarat apel, care a fost admis. Instanța de control a admis propunerea de luare a măsurii de siguranță a internării medicale, reținând că nu şi-a putut forma convingerea că riscul reiterării unui comportament contrar legii a dispărut, analiza în ansamblu a circumstanţelor cauzei, ducând la concluzia că la acest moment procesual, internarea medicală reprezintă cea mai bună soluţie, atât pentru cel internat, cât şi pentru colectivitatea în cadrul căreia el s-ar întoarce să trăiască. [Tribunalul Iași, secția penală, încheierea finală nr. 236 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 26 Iulie 2024, 08:53

În faza camerei preliminare s-a criticat procedeul probator al autorizării şi punerii în executare a obţinerii datelor de trafic şi de localizare, critici respinse de judecătorul de cameră preliminară. În calea de atac a contestației, inculpatul a criticat din nou această chestiune, invocând faptul că judecătorul nu a dat efect direct jurisprudenței CJUE invocate și nu a analizat efectiv criticile sale. S-a invocat de către inculpat că raportat la nerespectarea de către legiuitor a jurisprudenţei CJUE, măsura de obţinere a datelor de localizare este una care contravine dreptului comunitar, în condițiile în care jurisprudența CJUE invocată (în special, Tele2 Sverige, C-203/15 şi C-698/15) este ulterioară introducerii art. 12 ind. 1 din Legea nr. 506/2004, aspect ce contravine posibilității de colectare a datelor de trafic și localizare în mod nediferențiat. S-a invocat de asemenea, lipsa competenței funcționale a procurorului de a accesa datele de trafic și localizare, în lipsa cadrului procesual, respectiv a colectării acestor date în scop judiciar, datele de trafic putând fi colectate doar în scopul asigurării serviciului și al facturării serviciilor furnizate către client, iar în ce privește datele de localizare sunt prevăzute doar condiții privind anonimizarea lor. Probele ce rezultă din astfel de date se regăsesc la dosar. S-a invocat decizia CCR nr. 295/2022, parag. 79, 145, prin care, în esență, s-a apreciat că în lipsa cadrului legal conferit prin Legea nr. 82/2012, pentru a da eficienţă metodei speciale de cercetare, legiuitorul a utilizat noţiunile de „date de trafic” şi „date de localizare”, care se regăsesc în cuprinsul Legii nr. 506/2004. Această lege exista la momentul adoptării Legii nr. 82/2012, termenii de „dale de trafic” şi „date de localizare” regăsindu-se încă de la acel moment cuprinşi în aceasta, însă legea avea un alt scop decât cel al combaterii infracţionalităţii. Ceea ce a făcut legiuitorul a fost să mute cadrul de reţinere şi colectare a datelor de pe o lege ieşită din vigoare pe o lege care nu a fost supusă controlului de constituţionalitate, reprezentând un procedeu neconform cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. S-a solicitat constatarea nulității absolute a autorizării și punerii în executare a obținerii datelor de trafic și localizare, precum și excluderea probelor care rezultă din acest procedeu probatoriu și înlăturarea fizică de la dosar a mijloacelor de probă. Completul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar a apreciat de asemenea ca nefiind fondate criticile invocate, reținând că procedura de acces la datele de trafic și localizare este reglementată de art. 12 ind. 1 din Legea nr. 506/2004. Normele legale nu au fost declarate neconstituționale, iar decizia Curții Constituționale nr. 295/2022, nu produce efecte juridice cu privire la procedura de obținere a datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, prevăzută de art. 152 C.proc.pen, deoarece a fost pronunțată de instanța de contencios constituțional în procedura de control a priori a proiectelor de lege, și vizează o dispoziție care nu se află în fondul legislativ activ. Jurisprudența CJUE precitată nu poate fi pentru aceleași motive invocată. CJUE critică o păstrare generalizată și nediferențiată a ansamblului datelor de transfer și al datelor de localizare, care aduce atingere vieții private, însă fără legătură cu echitatea procedurii penale. Legea română condiționează obţinerea datelor de trafic şi de localizare de autorizarea judecătorească, care există la dosarul cauzei, așa că, în cazul inculpatului, nu se întrevede vreo încălcare a echității procedurii. În plus, nu există o relație directă între colectarea datelor inculpatului, și obținerea acestora în cadrul procesului penal, de natură a influența soluția care se impune a fi dată în cauză. Folosirea în procesul penal a unor probe obținute cu încălcarea dreptului la viață privată nu conduce în mod automat și la încălcarea dreptului la un proces echitabil, dacă procedura în ansamblul ei a fost echitabilă. Stabilirea admisibilității unor probe revine instanțelor naționale, care trebuie să evalueze, în raport de gravitatea încălcării drepturilor inculpaților, impactul pe care caracterul nelegal al probei în are cu privire la credibilitatea mijlocului de probă și importanța acestui mijloc de probă în susținerea acuzării, analiză care se va realiza pe fondul cauzei. În fine, chiar dacă s-ar reține existența unei astfel de vătămări, acesta nu ar putea fi înlăturată prin excluderea acestei probe, în condițiile în care ingerința în dreptul inculpatului la viață privată a fost produsă. [Tribunalul Bistrița Năsăud, secția penală, încheierea finală nr. 58 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 26 Iulie 2024, 09:49

Inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, cu executare în regim de detenție. În fapt, s-a reținut că inculpatul a tăiat 5 arbori, producând un prejudiciu de 1.595,31 lei, care depășește de 9,72 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Împotriva acestei soluții, inculpatul a declarat apel. Instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 29.05.2023 citirea actului de sesizare s-a dispus la acest termen de judecată, termen la care instanţa a rămas în pronunţare. În timpul deliberării, instanţa de fond a constatat că procedura de citare cu inculpatul a fost viciată, sens în care, prin încheierea din data de 30.06.2023 a dispus repunerea cauzei pe rol şi recitarea inculpatului. Cu ocazia reluării dezbaterilor, la data de 30.10.2023, deşi instanţa de fond a dat din nou citire actului de sesizare, în mod greşit a adus la cunoştinţa inculpatului că nu mai poate utiliza procedura de judecată simplificată. De asemenea, s-a constatat că dacă instanţa a refuzat dreptul inculpatului de a se judeca în procedura simplificată, atunci trebuia să procedeze conform art. 374 alin. 8 Cod procedură penală la administrarea probatoriului propus de acuzare, în condițiile în care nu rezultă că în cauză inculpatul nu ar fi contestat probele. Audiat în cauză, deşi recunoaște fapta doar formal, inculpatul invocă aspecte care conduc spre ideea că a acţionat în eroare de fapt (art. 30 Cod penal), cauză de neimputabilitate care ar conduce la achitarea sa conform art. 16 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. Prin urmare, hotărârea apelată a fost desființată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. [CA Galați, secția penală, decizia nr. 639 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 26 Iulie 2024, 10:37

Inculpații nu pot fi obligați în solidar cu privire la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu de avocat către părțile civile, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 276 alin. 1 și 4 C.proc.pen. raportat la art. 274 alin. 2 C.proc.pen. [CA Alba Iulia, secția penală, decizia nr. 376 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 26 Iulie 2024, 10:42

Prima instanță a dispus achitarea inculpatei, în baza art. 16 alin. 1 lit. a) C.proc.pen. cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în varianta „pretinderii” și „primirii”, constând în esență în faptul că ar fi pretins un procent de 25% din valoarea contractelor subsecvente şi în varianta „primirii” unei sume de 1.054.721,32 euro şi a mai multor bunuri de lux. În fundamentarea acuzației s-a avut în vedere declarațiile martorilor denunțători. Prima instanță a reținut că doar declarațiile unui singur martor denunțător o ar incrimina-o pe inculpată, martor supus la rândul său unei proceduri judiciare, astfel că declarațiile acestui martor nu pot susține în mod singular acuzația de pretindere a unui procent de 25%. De asemenea, s-a reținut că singurele probe directe care atestă că inculpata ar fi primit bani cu titlu de mită sunt depoziţiile a doi martori denunțători, depoziții ce nu sunt apte a susține o acuzație penală, deoarece aceștia nu sunt martori obiectivi, unul dintre ei având un interes propriu în cauză, iar celălalt este chiar autorul infracțiunii corelative de dare de mită. În ce privește activitatea de primire a unor bunuri de către inculpată, aceasta a recunoscut că a primit, cu titlu gratuit, cu prilejul diverselor evenimente sau zile de naștere, fără legătură cu atribuțiile sale de serviciu, o parte din bunuri, pe care le-a și predat organelor de urmărire penală. Aspectele susținute de inculpată se coroborează și cu interceptările convorbirilor telefonice. În ce privește celelalte bunuri, pe care martorii susțin că le-ar fi remis inculpatei cu titlu de mită, în lipsa documentelor de achiziție, subzistă un dubiu ce va interpretat în favoarea inculpatei, care de altfel, contestă primirea lor. În cursul judecății, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în formă continuată, în infracțiunea de luare de mită în formă simplă. Instanța a avut în vedere că infracțiunea imputată s-a consumat la momentul presupusei pretinderi, fiind fără relevanță că pretinderea ar fi fost urmată de remiterea bunurilor presupus pretinse. S-a reținut că nu există probe care să ateste dincolo de orice dubiu că inculpata a săvârşit vreuna dintre activităţile care reprezintă elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, şi anume „pretinderea” sau „primirea” de bani sau foloase, în condițiile în care inculpata a negat vehement pe tot parcursul procesului penal, săvârșirea infracțiunii imputate. Dubiul este generat în prezentul dosar de faptul că toţi martorii acuzării nu sunt martori obiectivi, având un interes în cauză, iar unii dintre ei, deși sunt indicați ca martori ai acuzării nu o incriminează pe inculpată. Interesul martorilor a constat fie în obținerea unei soluții de clasare cu privire la infracțiunea de cumpărare de influență și dare de mită, fie neinculparea și netrimiterea în judecată. Împotriva acestei soluții parchetul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat. [CA București, secția a II-a penală, decizia nr. 631 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 26 Iulie 2024, 11:27

Deși persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, cererea sa de instituire a sechestrului asigurător este inadmisibilă, de vreme ce inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de distrugere, infracțiunea nefiind consumată, și în consecință, nu a produs o pagubă. Și cererea de instituire a măsurii asigurătorii asupra bunurilor altui inculpat, trimis în judecată cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, este neîntemeiată, având în vedere că de la momentul săvârşirii prezumtivelor fapte (august 2020) şi până la momentul formulării cererii (martie 2024) a trecut un interval de aproximativ 3 ani şi 6 luni, perioadă în care nu au fost administrate dovezi că inculpatul ar ascunde, distruge, înstrăina sau sustrage de la urmărire bunuri care pot servi la rapararea pagubei produse prin infracţiune pentru a se justifica instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor acestuia. [Tribunalul Călărași, secția penală, încheierea finală din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 25 Iulie 2024, 10:19

Inculpata a fost condamnată în primă instanță la pedeapsa închisorii de 6 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. De asemenea, acțiunea civilă a fost admisă, inculpata fiind obligată la plata prejudiciului în cuantum de 2.786.119,23 lei. Împotriva acestei soluții, pronuțate în urma rejudecării cauzei de către instanța de fond, inculpata a declarat apel, solicitând în principal, încetarea procesului penal ca urmare împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, și în subsidiar, achitarea, cu privire la infracțiunea de gestiune frauduloasă, ca urmare a schimbării încadrării juridice. În fața instanței de control judiciar, inculpata a formulat cerere de strămutare, susținând că are suspiciunea mai mult decât rezonabilă, chiar certitudinea, că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel este grav afectată de împrejurările cauzei, calitatea şi vrăjmășia părţilor, respectiv presiunea mediatică a unor grupuri locale de interes, fiindu-i lezate încă din primul ciclu procesual, într-o manieră capitală, drepturile esenţiale, respectiv dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare, menținând actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei. [CA Pitești, secția penală, decizia nr. 483 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 25 Iulie 2024, 10:43

Prima instanță a constatat că faptele inculpatului sunt concurente cu fapta pentru care s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 10 luni și cu fapta pentru care aceluiași inculpat i s-a prelungit măsura educativă a internării într-un centru educativ cu 2 luni. Conform art. 124 alin. 3 și art. 129 alin. 1 C.pen., instanța a prelungit măsura educativă privativă e libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 12 luni cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute măsura educativă pe o durată de 1 an și 4 luni, cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 127 raportat la art. 72 C.pen. s-a scăzut din măsura educativă durata reținerii. Împotriva acestei soluții inculpatul a declarat apel, solicitând reindividualizarea măsurii educative aplicate de prima instanță, în sensul aplicării măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice. De asemenea, s-a arătat că la data de 13 februarie 2024 măsura educativă a internării în centrul educativ a fost înlocuită cu măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pentru o durată egală cu durata internării neexecutate, respectiv până la data de 16 martie 2024, inculpatul fiind pus în libertate, iar la data de 16 martie 2024, măsura educativă neprivativă de libertate a încetat de drept. Astfel, s-a susținut că dispozițiile art. 124 alin. 3 C.pen. nu sunt aplicabile în cauză. S-a mai considerat că, inculpatul, nemaifiind în perioada internării într-un centru educativ, nu mai este obligatorie menținerea duratei internării cu prelungirea duratei acesteia sau înlocuirea cu măsura internării într-un centru de detenție, în cauză devenind aplicabile dispoziţiile art. 114 Cod penal, putându-se aplica în privința acestuia o măsură educativă neprivativă de libertate. Instanța de control judiciar a constatat că pe parcursul soluționării cauzei, respectiv după pronunțarea hotărârii primei instanțe și înainte de declararea căii de atac a apelului de către inculpat și înaintarea dosarului în calea de atac exercitată de către acesta, inculpatul a fost liberat la data de 13.02.2024 din Centrul Educativ, astfel că măsura prelungirii măsurii educative aplicate de instanţa de fond nu mai corespunde. De asemenea, Curtea a constatat că măsura educativă a internării în centrul educativ a fost înlocuită cu măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, măsură care a încetat de drept la data de 16 martie 2024, dispozițiile art. 124 alin. 3 și art. 129 C.pen. nefiind aplicabile în cauză. Situaţia premisă în cazul prelungirii unei măsuri este ca aceasta să fie în fiinţă, neputându-se dispune prelungirea a ceva ce nu mai există. Curtea a dispus luarea față de inculpat a măsurii educative a asistării zilnice pentru o durată de 4 luni. [CA Oradea, secția penală, decizia nr. 301 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 25 Iulie 2024, 11:15

Infracţiunea de înşelăciune presupune o relativă poziţie de egalitate între părţi la momentul încheierii unui act juridic sau raport juridic, în care una dintre părţi induce în eroare pe cealaltă parte (determinând-o) astfel să încheie actul juridic, prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, pricinuind astfel o pagubă. Între stat şi societăţile comerciale se stabilesc raporturi de drept public în virtutea cărora statul îşi exercită dreptul suveran de a percepe taxe şi impozite (TVA şi impozit pe profit) de la subiecţi de drept care execută activităţi comerciale pe teritoriul României. Rezultă că statul nu poate fi înşelat în sensul art. 244 Cod penal de către societăţile comerciale deoarece evaziunea fiscală (care reprezintă în esenţă o înşălăciune într-o formă specială) este incriminată distinct printr-o lege specială şi se aplică cu precădere potrivit principiului „generalia specialia derogant” (normele speciale derogă de la normele generale). Aşa fiind, Curtea a admis apelurile formulate de inculpaţi şi în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală a dispus achitarea inculpaților sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune. [CA Galați, secția penală, decizia nr. 643 din 28 mai 2024, www.rejust.ro] Ultima editare: 25 Iulie 2024, 11:21