- Codul penal (456)
- PARTEA GENERALĂ (186)
- Titlul I – Legea penală şi limitele ei de aplicare (14) ⌄
- Titlul II – Infracţiunea (38) ⌄
- Titlul III – Pedepsele (54) ⌄
- Titlul IV – Măsurile de siguranţă (7) ⌄
- Titlul V – Minoritatea (22) ⌄
- Titlul VI - Răspunderea penală a persoanei juridice (17) ⌄
- Titlul VII - Cauzele care înlătură răspunderea penală (8)
- Titlul VIII - Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei (5)
- Titlul IX - Cauzele care înlătură consecințele condamnării (7)
- Titlul X - Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală (16)
- PARTEA SPECIALĂ (268)
- Titlul I - Infracțiuni contra persoanei (45) ⌄
- Titlul II - Infracțiuni contra patrimoniului (31) ⌄
- Titlul III - Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat (9) ⌄
- Titlul IV - Infracțiuni contra înfăptuirii justiției (22)
- Titlul V - Infracțiuni de corupție și de serviciu (21) ⌄
- Titlul VI - Infracțiuni de fals (19) ⌄
- Titlul VII - Infracțiuni contra siguranței publice (41) ⌄
- Titlul VIII - Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială (18) ⌄
- Titlul IX - Infracțiuni electorale (9)
- Titlul X - Infracțiuni contra securității naționale (19)
- Titlul XI - Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate (25) ⌄
- Titlul XII - Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război (8) ⌄
- Titlul XIII - Dispoziții finale (1)
Caută în:
Codul penal, PARTEA GENERALĂ, Titlul X - Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 175. Funcţionar public
(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. [art. 147 C.pen. 1969]
Codul penal, PARTEA GENERALĂ, Titlul X - Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 176. Public
Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. [art. 145 C.pen. 1969]
Codul penal, PARTEA GENERALĂ, Titlul X - Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 177. Membru de familie
(1) Prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti. [art. 149 – 1491 C.pen. 1969]
Codul penal, PARTEA GENERALĂ, Titlul X - Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 178. Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale
(1) Informaţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel, potrivit legii.
(2) Înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane. [art. 150 C.pen. 1969]
Codul penal, PARTEA GENERALĂ, Titlul X - Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 179. Arme
(1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale.
(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. [art. 151 C.pen. 1969]