- Codul de procedură penală (637)
- PARTEA GENERALĂ (301)
- TITLUL I - Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale (13)
- Titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal (15) ⌄
- Titlul III - Participanții în procesul penal (68) ⌄
- Titlul IV - Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii (111) ⌄
- Titlul V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale (65) ⌄
- Titlul VI - Acte procesuale și procedurale comune (29) ⌄
- PARTEA SPECIALĂ (336)
- Titlul I - Urmărirea penală (58) ⌄
- Titlul II - Camera preliminară (7)
- Titlul III - Judecata (133) ⌄
- Titlul IV - Proceduri speciale (81) ⌄
- Titlul V - Executarea hotărârilor penale (54) ⌄
- Titlul VI - Dispoziții finale (2)
Caută în:
Codul de procedură penală, PARTEA GENERALĂ, Titlul III - Participanții în procesul penal, Capitolul II - Competența organelor judiciare, Secțiunea a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești
Art. 46. Disjungerea cauzelor
(1) Pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni.
(2) Disjungerea cauzei se dispune de instanţă, prin încheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori a părţilor. [art. 38 C.proc.pen. 1968]
Codul de procedură penală, PARTEA GENERALĂ, Titlul III - Participanții în procesul penal, Capitolul II - Competența organelor judiciare, Secțiunea a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești
Art. 47. Excepţiile de necompetenţă
(1) Excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive.
(2) Excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei superioare celei competente potrivit legii poate fi invocată până la începerea cercetării judecătoreşti.
(3) Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi invocată în condiţiile alin. (2).
(4) Excepţiile de necompetenţă pot fi invocate din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părţi. [art. 39 C.proc.pen. 1968]
Codul de procedură penală, PARTEA GENERALĂ, Titlul III - Participanții în procesul penal, Capitolul II - Competența organelor judiciare, Secțiunea a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești
Art. 48. Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului
(1) Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b) s-a dat citire actului de sesizare a instanţei.
(2) Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1). [art. 40 C.proc.pen. 1968]
Codul de procedură penală, PARTEA GENERALĂ, Titlul III - Participanții în procesul penal, Capitolul II - Competența organelor judiciare, Secțiunea a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești
Art. 49. Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării faptei
(1) Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.
(2) Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage necompetenţa instanţei, în afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel. [art. 41 C.proc.pen.1968]
Codul de procedură penală, PARTEA GENERALĂ, Titlul III - Participanții în procesul penal, Capitolul II - Competența organelor judiciare, Secțiunea a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești
Art. 50. Declinarea de competenţă
(1) Instanţa care îşi declină competenţa trimite, de îndată, dosarul instanţei de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare.
(2) Dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate menţine, motivat, probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a declinat competenţa.
(3) În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse se menţin.
(4) Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă căilor de atac. [art. 42 C.proc.pen. 1968]