- Codul penal (456)
- PARTEA GENERALĂ (186)
- Titlul I – Legea penală şi limitele ei de aplicare (14) ⌄
- Titlul II – Infracţiunea (38) ⌄
- Titlul III – Pedepsele (54) ⌄
- Titlul IV – Măsurile de siguranţă (7) ⌄
- Titlul V – Minoritatea (22) ⌄
- Titlul VI - Răspunderea penală a persoanei juridice (17) ⌄
- Titlul VII - Cauzele care înlătură răspunderea penală (8)
- Titlul VIII - Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei (5)
- Titlul IX - Cauzele care înlătură consecințele condamnării (7)
- Titlul X - Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală (16)
- PARTEA SPECIALĂ (268)
- Titlul I - Infracțiuni contra persoanei (45) ⌄
- Titlul II - Infracțiuni contra patrimoniului (31) ⌄
- Titlul III - Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat (9) ⌄
- Titlul IV - Infracțiuni contra înfăptuirii justiției (22)
- Titlul V - Infracțiuni de corupție și de serviciu (21) ⌄
- Titlul VI - Infracțiuni de fals (19) ⌄
- Titlul VII - Infracțiuni contra siguranței publice (41) ⌄
- Titlul VIII - Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială (18) ⌄
- Titlul IX - Infracțiuni electorale (9)
- Titlul X - Infracțiuni contra securității naționale (19)
- Titlul XI - Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate (25) ⌄
- Titlul XII - Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război (8) ⌄
- Titlul XIII - Dispoziții finale (1)
Caută în:
Codul penal, PARTEA SPECIALĂ, Titlul I - Infracțiuni contra persoanei, Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Art. 2181. Violul săvârşit asupra unui minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 114.
(2) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
g) în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(51) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice fel;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(52) Fapta prevăzută la alin. (51) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
(6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.
(8) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(52) se pedepseşte.
Codul penal, PARTEA SPECIALĂ, Titlul I - Infracțiuni contra persoanei, Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Art. 219. Agresiunea sexuală
(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 4 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
c) Abrogat;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) Abrogat;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
g) făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
(21) Abrogat.
(22) Pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
b) fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, datorată vârstei, bolii, unui handicap fizic sau psihic, sarcinii sau unei situaţii de dependenţă;
d) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
e) victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi..
(4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(22) se pedepseşte. [art. 201 C.pen. 1969]
Codul penal, PARTEA SPECIALĂ, Titlul I - Infracțiuni contra persoanei, Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Art. 2191. Agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor
(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un minor asupra unui alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(12) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis între minori prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, de o situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(31) Comiterea de către un major a unui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, împotriva unui minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă sau de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
d) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod.
(32) Dacă faptele prevăzute la alin. (31) sunt săvârşite în următoarele împrejurări:
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.
(6) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea unor fapte prevăzute la art. 2181 alin. (1)-(3), acestea constituie infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor.
(7) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(32) se pedepseşte.
Codul penal, PARTEA SPECIALĂ, Titlul I - Infracțiuni contra persoanei, Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Art. 2192. Determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori
(1) Fapta majorului care determină întreţinerea unui raport sexual, a unui act sexual oral sau anal, precum şi a oricăror alte acte de penetrare vaginală sau anală între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2181 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(2) Fapta majorului care determină comiterea oricărui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la alin. (1), între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2191 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este precedată sau urmată de fapta prevăzută la alin. (2), se pedepseşte doar fapta prevăzută la alin. (1).
Codul penal, PARTEA SPECIALĂ, Titlul I - Infracțiuni contra persoanei, Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale