Art. 74. Criteriile generale de individualizare a pedepsei

(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea. [art. 72 C.pen. 1969]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal se ... Vezi mai mult
Importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal se justifică prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o ... Click pentru abonare

Doctrină

2.
Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și ... Vezi mai mult
Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, dacă fac parte din tipicitatea faptei sau conduc la ... Click pentru abonare
3.
La individualizarea pedepsei se are în vedere atât rezultatul ... Vezi mai mult
La individualizarea pedepsei se are în vedere atât rezultatul direct produs prin săvârșirea infracțiunii, cât și alte urmări indirecte produse ... Click pentru abonare
4.
Criteriile generale de individualizare sunt obligatorii și se iau ... Vezi mai mult
Criteriile generale de individualizare sunt obligatorii și se iau în considerare împreună la stabilirea și aplicarea pedepsei, prin raportare la ... Click pentru abonare
5.
Prin intermediul individualizării legale legiuitorul răspunde unui dublu imperativ: ... Vezi mai mult
Prin intermediul individualizării legale legiuitorul răspunde unui dublu imperativ: canalizează puterea judecătorului de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite ... Click pentru abonare
6.
Dacă aceeași împrejurare/element (împrejurare/mod/mijloace) prezintă diferite grade de intensitate, ... Vezi mai mult
Dacă aceeași împrejurare/element (împrejurare/mod/mijloace) prezintă diferite grade de intensitate, pe lângă determinarea încadrării juridice, ar putea să producă efecte și ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

7.
Inculpatul, fiind dezbrăcat de la brâu în sus, sub ... Vezi mai mult
Inculpatul, fiind dezbrăcat de la brâu în sus, sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihotrope, în timp ce se ... Click pentru abonare
8.
Într-adevăr, inculpatul este o persoană tânără (fiind în vârstă ... Vezi mai mult
Într-adevăr, inculpatul este o persoană tânără (fiind în vârstă de 19 ani la data săvîrşirii infracţiunii) dar acest fapt nu ... Click pentru abonare
9.
Reținând calitatea inculpatului de agent de poliție, având și ... Vezi mai mult
Reținând calitatea inculpatului de agent de poliție, având și calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare la data săvârșirii ... Click pentru abonare
10.
În opinia instanţei de control judiciar, stabilirea faţă de ... Vezi mai mult
În opinia instanţei de control judiciar, stabilirea faţă de inculpată a unei obligaţii suplimentare, aceea de a presta 60 de ... Click pentru abonare
11.
Prima instanţă în mod greşit a evaluat criteriile generale ... Vezi mai mult
Prima instanţă în mod greşit a evaluat criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal şi în urma acestei operaţiuni ... Click pentru abonare
12.
Conduita pozitivă a inculpaţilor, ulterioară comiterii faptei, de a ... Vezi mai mult
Conduita pozitivă a inculpaţilor, ulterioară comiterii faptei, de a despăgubi integral partea civilă, poate fi valorificată în favoarea lor conform ... Click pentru abonare
13.
Curtea sesizează evaluarea eronată a criteriilor expuse de art. ... Vezi mai mult
Curtea sesizează evaluarea eronată a criteriilor expuse de art. 74 C.pen. de către prima instanţă, mai bine zis aprecierea incompletă ... Click pentru abonare
14.
Curtea apreciază că față de modalitatea de săvârșire a ... Vezi mai mult
Curtea apreciază că față de modalitatea de săvârșire a faptei și urmările acesteia, supravegherea conduitei inculpaţilor pentru o perioadă determinată ... Click pentru abonare
15.
Majorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea se impune, având în ... Vezi mai mult
Majorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea se impune, având în vedere împrejurările concrete de comitere a faptei, respectiv: – nivelul foarte ... Click pentru abonare
16.
În ce priveşte însă perioada pentru care au fost ... Vezi mai mult
În ce priveşte însă perioada pentru care au fost aplicate pedepsele complementare, instanţa de apel o apreciază cam mare. Față ... Click pentru abonare
17.
Instanţa de control judiciar constată că în mod neoportun ... Vezi mai mult
Instanţa de control judiciar constată că în mod neoportun judecătorul fondului a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale, orientată spre minimul ... Click pentru abonare
18.
În acord cu criticile formulate prin apelul Parchetului, că ... Vezi mai mult
În acord cu criticile formulate prin apelul Parchetului, că sancțiunea, din perspectiva duratei pedepsei închisorii aplicată de prima instanţă inculpatului, ... Click pentru abonare
19.
Instanţa de fond nu face o analiză aplicată a ... Vezi mai mult
Instanţa de fond nu face o analiză aplicată a criteriilor de individualizare a pedepsei pentru trage o concluzie cu privire ... Click pentru abonare
20.
Curtea apreciază ca fiind prea ridicat cuantumul de 40 ... Vezi mai mult
Curtea apreciază ca fiind prea ridicat cuantumul de 40 lei pentru o zi amendă stabilit de prima instanță, considerând că ... Click pentru abonare
21.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale aplicate inculpaţilor, ... Vezi mai mult
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale aplicate inculpaţilor, Curtea constată că această operaţiune juridică, aşa cum a fost ea ... Click pentru abonare
22.
Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de ... Vezi mai mult
Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de parchet și a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an ... Click pentru abonare
23.
Curtea apreciază că pedeapsa cu închisoarea aplicată de prima ... Vezi mai mult
Curtea apreciază că pedeapsa cu închisoarea aplicată de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj poate fi redusă, prin reevaluarea ... Click pentru abonare
24.
Analizând motivul de apel formulat de către parchet, vizând ... Vezi mai mult
Analizând motivul de apel formulat de către parchet, vizând greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de control judiciar ... Click pentru abonare
25.
Deși prima instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa ... Vezi mai mult
Deși prima instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul ... Click pentru abonare
26.
Deși inculpatul nu este cunoscut cu o condamnare definitivă ... Vezi mai mult
Deși inculpatul nu este cunoscut cu o condamnare definitivă anterioară, totuși gravitatea faptelor comise nu permite instanței orientarea spre pedeapsa ... Click pentru abonare
27.
Referitor la sancțiunea aplicată inculpatului, se impune a sublinia ... Vezi mai mult
Referitor la sancțiunea aplicată inculpatului, se impune a sublinia că pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în ... Click pentru abonare
28.
Deși în cadrul analizei individualizării pedepsei prima instanță s-a ... Vezi mai mult
Deși în cadrul analizei individualizării pedepsei prima instanță s-a referit și la împrejurarea că inculpatului nu i se poate imputa ... Click pentru abonare
29.
Curtea consideră că individualizarea pedepsei aplicate de instanța fondului ... Vezi mai mult
Curtea consideră că individualizarea pedepsei aplicate de instanța fondului s-a făcut cu nerespectarea principiului proporționalității între fapta penală comisă în ... Click pentru abonare
30.
Fapta săvârșită de inculpat prezintă o gravitate sporită, având ... Vezi mai mult
Fapta săvârșită de inculpat prezintă o gravitate sporită, având în vedere gradul relativ ridicat de alcoolemie, respectiv mai mult decât ... Click pentru abonare
31.
Procesul de individualizare a pedepselor presupune a avea în ... Vezi mai mult
Procesul de individualizare a pedepselor presupune a avea în vedere atât prevenția specială ce presupune stabilirea și aplicarea pedepsei în ... Click pentru abonare
32.
Instanța de control judiciar reține că în speță niciunul ... Vezi mai mult
Instanța de control judiciar reține că în speță niciunul dintre aceste criterii nu a fost absolutizat, dându-se relevanță corespunzătoare împrejurărilor ... Click pentru abonare
33.
Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și ... Vezi mai mult
Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct ... Click pentru abonare
34.
Procesul de individualizare judiciară a pedepsei urmărește finalitatea de ... Vezi mai mult
Procesul de individualizare judiciară a pedepsei urmărește finalitatea de a concretiza o sancțiune proporțională cu gravitatea faptei comise, și în ... Click pentru abonare
35.
Infracțiunea a fost comisă prin conducerea unui autovehicul pe ... Vezi mai mult
Infracțiunea a fost comisă prin conducerea unui autovehicul pe un drum județean, inculpatul având o îmbibație alcoolică semnificativă și producând ... Click pentru abonare
36.
Instanța constată că sancțiunile aplicate și modalitățile de executare ... Vezi mai mult
Instanța constată că sancțiunile aplicate și modalitățile de executare sunt influențate de durata procedurilor, care în cauză depășește termenul rezonabil. ... Click pentru abonare
37.
În condițiile în care limitele prevăzute de lege pentru ... Vezi mai mult
În condițiile în care limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă sunt cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, pedeapsa ... Click pentru abonare