Art. 5491. Procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării

(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.
(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, care nu poate fi mai scurt de 30 de zile.
(3) Pentru termenul fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, cărora li se comunică o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 20 de zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.
(4) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente. Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului articol se aplică în mod corespunzător.
(5) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea, poate dispune una dintre următoarele soluţii:
a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;
b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.
(6) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la alin. (3) pot face, motivat, contestaţie. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.
(7) Contestaţia se soluţionează potrivit procedurii prevăzute la alin. (4) de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii, care poate dispune una dintre următoarele soluţii:
a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;
b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea potrivit alin. (5).

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Dispoziţiile art. 549 ind. 1 alin. (3) din Codul ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 549 ind. 1 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „pot depune note scrise” ... Click pentru abonare
2.
Dispozițiile art. 549 ind. 1 alin. (1) din Codul ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 549 ind. 1 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituționalitate, arătându-se că ... Click pentru abonare
3.
Curtea constată că autorul acesteia solicită, concomitent cu invocarea ... Vezi mai mult
Curtea constată că autorul acesteia solicită, concomitent cu invocarea excepţiei de necompetenţă materială a judecătorului de cameră preliminară, ca instanţa ... Click pentru abonare
4.
Curtea a constatat că, în ipoteza în care procurorul ... Vezi mai mult
Curtea a constatat că, în ipoteza în care procurorul nu dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară, întrucât nu există indicii ... Click pentru abonare
5.
În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) ... Vezi mai mult
În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie ... Click pentru abonare
6.
Dispoziţiile art. 549 ind. 1 alin. (1) din Codul ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 549 ind. 1 alin. (1) din Codul de procedură penală (în forma modificată prin OUG nr. 18/2016) au ... Click pentru abonare
7.
Dispozițiile art. 549 ind. 1 C.proc.pen. (în forma inițială) ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 549 ind. 1 C.proc.pen. (în forma inițială) au fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile constituționale ... Click pentru abonare

Doctrină

8.
Dispozițiile art. 5491 alin. (6) C.proc.pen. sunt clare, în ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 5491 alin. (6) C.proc.pen. sunt clare, în sensul că „în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, ... Click pentru abonare
9.
Procedura specială prevăzută de art. 549 ind. 1 C.proc.pen. ... Vezi mai mult
Procedura specială prevăzută de art. 549 ind. 1 C.proc.pen. are ca scop scoaterea din circuitul civil a înscrisurilor falsificate, cu ... Click pentru abonare
10.
Procurorul va sesiza judecătorul de cameră preliminară în procedura ... Vezi mai mult
Procurorul va sesiza judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 5491 C.proc.pen. numai când apreciază că materialul probator ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

11.
Inculpata a declarat apel împotriva soluției de încetare a ... Vezi mai mult
Inculpata a declarat apel împotriva soluției de încetare a procesului penal și a desființării unor înscrisuri, motivând că judecata în ... Click pentru abonare
12.
Având în vedere că desființarea înscrisului nu poate fi ... Vezi mai mult
Având în vedere că desființarea înscrisului nu poate fi decât consecința constatării existenței infracțiunii, instanţa a reţinut că în rechizitoriul ... Click pentru abonare
13.
În situația în care se solicită desființarea unui înscris ... Vezi mai mult
În situația în care se solicită desființarea unui înscris ca efect al unei soluții de netrimitere în judecată, probatoriul administrat ... Click pentru abonare
14.
Instanța de fond a dispus respingerea, ca prematură, propunerii ... Vezi mai mult
Instanța de fond a dispus respingerea, ca prematură, propunerii parchetului propusă prin ordonanța de clasare în vederea luării măsurii de ... Click pentru abonare
15.
Prima instanţă după disjungerea acţiunii civile şi formarea noului ... Vezi mai mult
Prima instanţă după disjungerea acţiunii civile şi formarea noului dosar a schimbat în mod nepermis obiectul cauzei, considerându-se investită cu ... Click pentru abonare
16.
Soluționarea unei cauze având ca obiect procedura desființării de ... Vezi mai mult
Soluționarea unei cauze având ca obiect procedura desființării de înscrisuri ca urmare a dispunerii de către procuror a clasării sau ... Click pentru abonare
17.
Cu toate că legiuitorul naţional nu a prevăzut posibilitatea ... Vezi mai mult
Cu toate că legiuitorul naţional nu a prevăzut posibilitatea ca şi în contestaţia reglementată de art. 5491 alin. 6 şi ... Click pentru abonare
18.
În cadrul procedurii reglementate în art. 5491 C.proc.pen., judecătorul ... Vezi mai mult
În cadrul procedurii reglementate în art. 5491 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară dispune, conform art. 112 alin. (1) lit. e) ... Click pentru abonare
19.
Conform art. 5491 alin. (6) C.proc.pen. în termen de ... Vezi mai mult
Conform art. 5491 alin. (6) C.proc.pen. în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la ... Click pentru abonare
20.
În cazul în care prima instanţă a dispus anularea ... Vezi mai mult
În cazul în care prima instanţă a dispus anularea unui testament şi a unui certificat de moştenitor, fără citarea beneficiarului ... Click pentru abonare
21.
Cu privire la inadmisibilitatea sesizării formulate de către parchet, ... Vezi mai mult
Cu privire la inadmisibilitatea sesizării formulate de către parchet, contestatorul a precizat că nu i-a fost comunicată ordonanţa de clasare ... Click pentru abonare
22.
Înalta Curte constată că în conţinutul certificatului de moştenitor ... Vezi mai mult
Înalta Curte constată că în conţinutul certificatului de moştenitor nr. x din 18.03.2005 de către notarul public D., judecătorul de ... Click pentru abonare
23.
În ipoteza în care, prin rechizitoriu, procurorul a dispus ... Vezi mai mult
În ipoteza în care, prin rechizitoriu, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor numai pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz ... Click pentru abonare
24.
Din momentul pierderii dreptului de deținere și port al ... Vezi mai mult
Din momentul pierderii dreptului de deținere și port al armei letale, contestatorul s-a plasat în afara licitului penal, deținerea armei ... Click pentru abonare
25.
În cadrul procedurii reglementate în art. 5491 C.proc.pen., judecătorul ... Vezi mai mult
În cadrul procedurii reglementate în art. 5491 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară desfiinţează înscrisurile oficiale şi înscrisurile sub semnătură privată ... Click pentru abonare
26.
Confiscarea specială a unui bun nu poate fi dispusă ... Vezi mai mult
Confiscarea specială a unui bun nu poate fi dispusă până când dispoziția de netrimitere în judecată nu devine definitivă, fie ... Click pentru abonare
27.
În raport cu obiectul cauzei pendinte, desființarea unui înscris ... Vezi mai mult
În raport cu obiectul cauzei pendinte, desființarea unui înscris conform procedurii reglementate de art. 549 ind. 1 C.proc.pen. implică două ... Click pentru abonare
28.
Desființarea contractelor a fost solicitată în aplicarea principiului resoluto ... Vezi mai mult
Desființarea contractelor a fost solicitată în aplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis pentru că au avut la bază ... Click pentru abonare
29.
Dacă doar se constată prescripția faptelor și se formulează ... Vezi mai mult
Dacă doar se constată prescripția faptelor și se formulează cerere de anulare a înscrisurilor ancheta nu este una efectivă, cu ... Click pentru abonare
30.
Dosarul fiecăruia dintre reclamanți a fost soluționat de o ... Vezi mai mult
Dosarul fiecăruia dintre reclamanți a fost soluționat de o instanță în cadrul unei proceduri judiciare cu respectarea principiului publicității procedurii, ... Click pentru abonare