Art. 538. Dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară

(1) Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
(3) Persoana prevăzută la alin. (1) şi persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptăţite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel.
(4) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit. [art. 504 alin. 1 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală şi ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală şi ale art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul ... Click pentru abonare
2.
Dispozițiile art. 538 C.proc.pen. au fost supuse controlului de ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 538 C.proc.pen. au fost supuse controlului de constituționalitate, invocându-se, în esență, că acestea aduc atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare ... Click pentru abonare
3.
Având în vedere obligaţia statului de a valoriza dreptatea, ... Vezi mai mult
Având în vedere obligaţia statului de a valoriza dreptatea, încălcarea inviolabilităţii libertăţii individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară ... Click pentru abonare
4.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) ... Vezi mai mult
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru ... Click pentru abonare
5.
Dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din ... Click pentru abonare
6.
Dispozițiile art. 538 alin. (1) din Codul de procedură ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile ... Click pentru abonare
7.
Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ... Vezi mai mult
Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de ... Click pentru abonare
8.
În cadrul controlului a priori, Curtea a analizat intenția ... Vezi mai mult
În cadrul controlului a priori, Curtea a analizat intenția legiuitorului de modificare a dispozițiilor art. 538 C.proc.pen., în sensul introducerii ... Click pentru abonare
9.
Eroarea judiciară „aduce în discuţie caracterul defectuos al funcţionării ... Vezi mai mult
Eroarea judiciară „aduce în discuţie caracterul defectuos al funcţionării serviciului justiţiei, astfel încât, în definirea ei, trebuie să se ţină ... Click pentru abonare
10.
În prezent, în materie penală, există tot o răspundere ... Vezi mai mult
În prezent, în materie penală, există tot o răspundere civilă obiectivă a statului pentru eroare judiciară săvârşită în condiţiile art. ... Click pentru abonare

Doctrină

11.
Malpraxisul magistraților reprezintă eroarea profesională săvârșită în exercitarea funcției ... Vezi mai mult
Malpraxisul magistraților reprezintă eroarea profesională săvârșită în exercitarea funcției de judecător sau procuror, din gravă neglijență sau cu rea-credință, ce ... Click pentru abonare
12.
Răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare are ... Vezi mai mult
Răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare are ca temei legal art. 52 alin. 3 din Constituția României și ... Click pentru abonare
13.
Eroarea judiciară nu are o definiție legală, însă aceasta ... Vezi mai mult
Eroarea judiciară nu are o definiție legală, însă aceasta vizează o un abuz grav în actul de justiție, cum ar ... Click pentru abonare
14.
În cazul prevăzut de art. 538 alin. 1 C.proc.pen. ... Vezi mai mult
În cazul prevăzut de art. 538 alin. 1 C.proc.pen. este lipsit de relevanță dacă s-a executat sau nu pedeapsa sau ... Click pentru abonare
15.
Persoanele ale căror drepturi au fost grav afectate în ... Vezi mai mult
Persoanele ale căror drepturi au fost grav afectate în cursul urmăririi penale și față de care s-a dispus clasarea nu ... Click pentru abonare
16.
Reprezintă eroare judiciară și nerespectarea deciziilor Curții Constituționale sau ... Vezi mai mult
Reprezintă eroare judiciară și nerespectarea deciziilor Curții Constituționale sau a hotărârilor de condamnare a statului român pronunțate de Curtea Europeană ... Click pentru abonare
17.
În caz de eroare judiciară, condițiile răspunderii directe, obiective, ... Vezi mai mult
În caz de eroare judiciară, condițiile răspunderii directe, obiective, autonome, independente a statului pentru fapta proprie, independent de orice vinovăție, ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

18.
Într-o serie de cauze, Curtea, deși a abordat noțiunea ... Vezi mai mult
Într-o serie de cauze, Curtea, deși a abordat noțiunea de „defect fundamental”, a subliniat că simpla luare în considerare a ... Click pentru abonare
19.
Din cerințele inerente protecției drepturilor persoanelor care invocă încălcarea ... Vezi mai mult
Din cerințele inerente protecției drepturilor persoanelor care invocă încălcarea normelor Uniunii Europene prin hotărâri judecătorești, acestea trebuie să aibă posibilitatea ... Click pentru abonare