Art. 528. Reabilitarea de drept

(1) La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar va şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.
(2) La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 150 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organul care a înregistrat persoana juridică vor şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată persoanei juridice.

Ultima editare: 31 iulie 2023

Doctrină

1.
Reabilitarea de drept intervine și în cazul în care ... Vezi mai mult
Reabilitarea de drept intervine și în cazul în care pedeapsa stabilită este închisoarea de 3 ani sau mai mică, dacă ... Click pentru abonare
2.
Săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, în termenul ... Vezi mai mult
Săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, în termenul de reabilitare, cu privire la care a fost reținută o cauză ... Click pentru abonare
3.
Intervenția reabilitării de drept nu este de natură a ... Vezi mai mult
Intervenția reabilitării de drept nu este de natură a înlătura din evidența cazierului judiciar mențiunile referitoare la măsurile de siguranță ... Click pentru abonare
4.
Dacă instanța constată că în cauză nu este incidentă ... Vezi mai mult
Dacă instanța constată că în cauză nu este incidentă reabilitarea de drept, deși s-a solicitat acest lucru, ci reabilitarea judecătorească, ... Click pentru abonare