Art. 467. Cererea de redeschidere a procesului penal

(1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulată de către persoana judecată în lipsă şi se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.
(2) Când persoana judecată în lipsă este privată de libertate, cererea poate fi depusă la administraţia locului de deţinere, care o va trimite de îndată instanţei competente.
(3) Cererea se formulează în scris şi trebuie motivată cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 466.
(4) Cererea poate fi însoţită de copii de pe înscrisurile de care persoana judecată în lipsă înţelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele vor fi însoţite de traducere.
(5) În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), instanţa pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un termen scurt, stabilit de instanţă. [art. 5221 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Doctrină

1.
Dacă inculpatul nu a fost citat în mod legal ... Vezi mai mult
Dacă inculpatul nu a fost citat în mod legal la judecata apelului, cererea sa de redeschidere a procesului penal va ... Click pentru abonare
2.
În considerarea naturii juridice a cererii de redeschidere e ... Vezi mai mult
În considerarea naturii juridice a cererii de redeschidere e procesului penal, respectiv, de cale extraordinară de atac de retractare, de ... Click pentru abonare
3.
La stabilirea competenței materiale sau personale a instanțelor se ... Vezi mai mult
La stabilirea competenței materiale sau personale a instanțelor se va avea în vedere instanța competentă să judece cauza în primă ... Click pentru abonare
4.
Ca excepție, competența materială sau personală va aparține instanței ... Vezi mai mult
Ca excepție, competența materială sau personală va aparține instanței competente să judece cauza în primă instanță la momentul soluționării cererii: ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

5.
Judecătorul care a participat la judecarea anterioară a cauzei ... Vezi mai mult
Judecătorul care a participat la judecarea anterioară a cauzei devine incompatibil să soluționeze cererea de redeschidere a procesului penal. [ÎCCJ, ... Click pentru abonare