Art. 409. Persoanele care pot face apel

(1) Pot face apel:
a) procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă;
b) inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă;
c) partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă;
d) persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală;
e) martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte amenzile judiciare aplicate prin sentinţă, precum şi în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare şi indemnizaţiile cuvenite acestora;
f) orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat asemenea vătămare.
(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b)-f), apelul poate fi declarat şi de către reprezentantul legal ori de către avocat, iar pentru inculpat, şi de către soţul acestuia. [art. 362 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Dispoziţiile art. 89, art. 90 şi ale art. 409 ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 89, art. 90 şi ale art. 409 din Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituționalitate ... Click pentru abonare
2.
Dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost supuse ... Click pentru abonare
3.
Dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost ... Click pentru abonare
4.
Procurorul din cadrul DIICOT poate exercita calea ordinară de ... Vezi mai mult
Procurorul din cadrul DIICOT poate exercita calea ordinară de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de judecată într-o cauză de ... Click pentru abonare

Doctrină

5.
În practica judiciară s-a pus problema admisibilității căii de ... Vezi mai mult
În practica judiciară s-a pus problema admisibilității căii de atac a apelului declarat de către un procuror din cadrul parchetului ... Click pentru abonare
6.
Dispozițiile art. 409 alin. 1 lit. e) C.proc.pen. reglementează ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 409 alin. 1 lit. e) C.proc.pen. reglementează calea de atac a apelului cu privire la cheltuielile judiciare și ... Click pentru abonare
7.
Dacă acțiunea civilă a fost exercitată de partea civilă, ... Vezi mai mult
Dacă acțiunea civilă a fost exercitată de partea civilă, iar nu de procuror, acesta poate critica pe calea apelului doar ... Click pentru abonare
8.
Dacă martorul, expertul sau interpretul au fost amendați prin ... Vezi mai mult
Dacă martorul, expertul sau interpretul au fost amendați prin încheiere de către prima instanță, aceștia au la dispoziție doar posibilitatea ... Click pentru abonare
9.
Avocatul din oficiu al unei părți poate formula apel ... Vezi mai mult
Avocatul din oficiu al unei părți poate formula apel în nume propriu cu privire la nelegalitatea dispozițiilor sentinței referitoare la ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

10.
Persoana interesată, persoană juridică, a formulat apel împotriva sentinței ... Vezi mai mult
Persoana interesată, persoană juridică, a formulat apel împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță, solicitând desființarea sa sub aspectul laturii ... Click pentru abonare
11.
Problema limitelor în care se poate folosi apelul în ... Vezi mai mult
Problema limitelor în care se poate folosi apelul în temeiul art. 409 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, se ... Click pentru abonare
12.
Curtea nu-și poate declara acordul cu opinia exprimată de ... Vezi mai mult
Curtea nu-și poate declara acordul cu opinia exprimată de către inculpat, prin intermediul reprezentantului convențional, potrivit căreia apelul parchetului este ... Click pentru abonare
13.
În temeiul dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. f) ... Vezi mai mult
În temeiul dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., împotriva dispoziţiei cuprinse în sentinţă, prin care prima instanţă a ... Click pentru abonare
14.
Persoanele îndrituite să formuleze apel sunt expres și limitativ ... Vezi mai mult
Persoanele îndrituite să formuleze apel sunt expres și limitativ prevăzute de lege, exercitarea acestei căi de atac de o persoană ... Click pentru abonare
15.
Sfera persoanelor care pot ataca cu apel sentința se ... Vezi mai mult
Sfera persoanelor care pot ataca cu apel sentința se limitează numai la acele persoane care dovedesc că le-a fost încălcat ... Click pentru abonare
16.
În condițiile în care părțile civile cărora li s-a ... Vezi mai mult
În condițiile în care părțile civile cărora li s-a respins acțiunea civilă de prima instanță nu au înțeles să formuleze ... Click pentru abonare
17.
Dacă la data formulării căii de atac, partea era ... Vezi mai mult
Dacă la data formulării căii de atac, partea era radiată, lichidatorul părții responsabile civilmente nu mai poate formula apel, acesta ... Click pentru abonare
18.
Curtea de Apel a admis cererea privind judecata potrivit ... Vezi mai mult
Curtea de Apel a admis cererea privind judecata potrivit procedurii simplificate formulată de unul dintre inculpați și a disjuns cauza ... Click pentru abonare
19.
Persoana vătămată nu poate declara apel în favoarea inculpatului, ... Vezi mai mult
Persoana vătămată nu poate declara apel în favoarea inculpatului, întrucât persoana vătămată nu are un interes procesual propriu pentru a ... Click pentru abonare
20.
Necitarea unei părți constituie o încălcare a legii sancționată ... Vezi mai mult
Necitarea unei părți constituie o încălcare a legii sancționată cu nulitatea relativă, putând fi invocată numai de persoana direct vătămată ... Click pentru abonare
21.
Avocatul din oficiu poate declara apel pentru inculpat. Art. ... Vezi mai mult
Avocatul din oficiu poate declara apel pentru inculpat. Art. 409 alin. (2) C.proc.pen. nu face nicio distincție între avocatul ales ... Click pentru abonare
22.
În cadrul obligaţiilor decurgând din împuternicirea avocaţială se include ... Vezi mai mult
În cadrul obligaţiilor decurgând din împuternicirea avocaţială se include aceea de a declara calea de atac deschisă părţii pe care ... Click pentru abonare
23.
Apelul pentru inculpat poate fi declarat, inclusiv de avocat. ... Vezi mai mult
Apelul pentru inculpat poate fi declarat, inclusiv de avocat. Acesta poate fi angajat de orice persoană, nu numai de inculpat ... Click pentru abonare
24.
Este inadmisibil apelul declarat de martor cu privire la ... Vezi mai mult
Este inadmisibil apelul declarat de martor cu privire la soluția de condamnare a inculpatului. [Trib. București, secția a II-a penală, ... Click pentru abonare
25.
Conform legii, pentru inculpat poate declara apel și soțul ... Vezi mai mult
Conform legii, pentru inculpat poate declara apel și soțul acestuia, fără a fi necesară însușirea conținutului cererii de apel de ... Click pentru abonare
26.
Deși inculpatul era minor la data săvârșirii infracțiunii, înainte ... Vezi mai mult
Deși inculpatul era minor la data săvârșirii infracțiunii, înainte de pronunțarea sentinței apelate acesta a devenit major. Prin urmare, apelul ... Click pentru abonare
27.
Pentru inculpat pot declara apel numai reprezentantul legal, avocatul ... Vezi mai mult
Pentru inculpat pot declara apel numai reprezentantul legal, avocatul și soțul (soția). Fratele acestuia nu are o asemenea calitate, iar ... Click pentru abonare
28.
În considerentele hotărârii primei instanțe s-a menționat că inculpatul ... Vezi mai mult
În considerentele hotărârii primei instanțe s-a menționat că inculpatul a declarat, că ar fi primit cheile de la imobilul din ... Click pentru abonare
29.
Inculpatul nu poate critica prin apelul formulat faptul că ... Vezi mai mult
Inculpatul nu poate critica prin apelul formulat faptul că prima instanță a dispus în mod greșit o soluție de achitare ... Click pentru abonare
30.
Serviciul de Probațiune participă în cauzele penale cu inculpați ... Vezi mai mult
Serviciul de Probațiune participă în cauzele penale cu inculpați minori și are menirea de a sprijini instanța de judecată în ... Click pentru abonare