Art. 407. Comunicarea hotărârii

(1) După pronunţare, o copie a hotărârii sau, după caz, a minutei se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac. În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, după redactarea hotărârii, aceasta se comunică procurorului, părţilor şi persoanei vătămate în întregul său. În cazul în care părţile ori persoana vătămată nu înţeleg limba română, hotărârea sau, după caz, minuta se comunică acestora într-o limbă pe care o înţeleg.
(11) Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) se prezintă la pronunţarea făcută în şedinţă, înmânarea, la cerere, sub luare de dovadă, a hotărârii sau, după caz, a minutei se consideră comunicare. De asemenea, se consideră comunicare şi înmânarea, sub luare de dovadă, a hotărârii sau, după caz, a minutei, prin mijlocirea grefei instanţei.
(2) În cazul în care instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probaţiune şi, după caz, organului sau autorităţii competente să verifice respectarea obligaţiilor dispuse de instanţă. [art. 360 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Dispoziţiile art. 360 alin. 1 din Codul de procedură ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 360 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 au fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare ... Click pentru abonare
2.
În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 360 ... Vezi mai mult
În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 360 C.proc.pen. 1968, autorul a arătat, în esență, faptul că oricărei persoane ... Click pentru abonare
3.
Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a ... Vezi mai mult
Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 360 alin. 1 și 3 C.proc.pen. Astfel, susținerea autorului ... Click pentru abonare
4.
Dispozițiile art. 360 C.proc.pen. din 1968 au fost supuse ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 360 C.proc.pen. din 1968 au fost supuse controlului de constituționalitate, susținându-se că în situaţia în care partea a ... Click pentru abonare
5.
Dispozițiile art. 360 C.proc.pen. din 1968 au fost analizat ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 360 C.proc.pen. din 1968 au fost analizat de Curte, prilej cu care s-a invocat că normele încalcă dreptul ... Click pentru abonare

Doctrină

6.
Comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinței penale se realizează ... Vezi mai mult
Comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinței penale se realizează potrivit regulilor de la citare. [M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială, ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

7.
O hotărâre judecătorească supusă unei căi de atac rămâne ... Vezi mai mult
O hotărâre judecătorească supusă unei căi de atac rămâne definitivă fie la expirarea termenului pentru exercitarea acelei căi de atac, ... Click pentru abonare
8.
Dacă instanța constată că inculpatul a părăsit țara și ... Vezi mai mult
Dacă instanța constată că inculpatul a părăsit țara și nu se cunoaște domiciliul său din străinătate îi comunică acestuia copia ... Click pentru abonare