Art. 40. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

(1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, de curţile militare de apel şi de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile în casaţie împotriva hotărârilor penale definitive, precum şi recursurile în interesul legii.
(4) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege, precum şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în cazurile prevăzute de lege.
(5) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege. [art. 29 C.proc.pen. 1968]

Citește mai mult

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 38 ... Vezi mai mult
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. c) şi art. 40 alin. (1) din Codul ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

2.
Aspectele invocate prin sesizarea formulată de apelanţii din prezenta ... Vezi mai mult
Aspectele invocate prin sesizarea formulată de apelanţii din prezenta cauză privind soluţionarea chestiunilor prealabile nu vizează încălcarea unor norme legale ... Click pentru abonare
3.
Existenţa unui caz de întrerupere a cursului justiţiei impune ... Vezi mai mult
Existenţa unui caz de întrerupere a cursului justiţiei impune îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să existe o încălcare a normelor referitoare ... Click pentru abonare
4.
În conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) C.proc.pen., ... Vezi mai mult
În conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) C.proc.pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile ... Click pentru abonare
5.
În raport cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) C.proc.pen., ... Vezi mai mult
În raport cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) C.proc.pen., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de ... Click pentru abonare
6.
Dacă judecătoria îşi declină competenţa de soluţionare a unei ... Vezi mai mult
Dacă judecătoria îşi declină competenţa de soluţionare a unei cauze în favoarea tribunalului, tribunalul în favoarea curţii de apel, iar ... Click pentru abonare
7.
Dispoziţiile art. 48 alin. (2) teza finală raportate la ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 48 alin. (2) teza finală raportate la dispoziţiile art. 40 alin. (1) C.proc.pen. sunt aplicabile numai cu privire ... Click pentru abonare
8.
Conform doctrinei și jurisprudenței instanței supreme, un caz de ... Vezi mai mult
Conform doctrinei și jurisprudenței instanței supreme, un caz de întrerupere a cursului justiției apare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) ... Click pentru abonare
9.
Competenţa de judecată în primă instanţă a persoanelor care ... Vezi mai mult
Competenţa de judecată în primă instanţă a persoanelor care au calitatea de membru în Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene nu ... Click pentru abonare
10.
Dobândirea calității de deputat în cursul judecării apelului declarat ... Vezi mai mult
Dobândirea calității de deputat în cursul judecării apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în primă instanță nu determină schimbarea ... Click pentru abonare
11.
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă ... Vezi mai mult
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, potrivit art. 40 alin. (1) C.proc.pen., infracțiunile săvârșite de senatori ... Click pentru abonare
12.
Atunci când competența de judecată în primă instanță a ... Vezi mai mult
Atunci când competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost determinată de calitatea ... Click pentru abonare
13.
Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că ... Vezi mai mult
Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu există un conflict negativ de competență, a restituit ... Click pentru abonare