Art. 395. Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor

(1) Dacă în cursul deliberării instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prevederile privind citarea se aplică în mod corespunzător.
(2) Dacă judecata a avut loc în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), iar instanţa constată că pentru soluţionarea acţiunii penale se impune administrarea altor probe în afara înscrisurilor prevăzute la art. 377 alin. (1) – (3), repune cauza pe rol şi dispune efectuarea cercetării judecătoreşti. [art. 344 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență națională și europeană

1.
Considerând necesară reluarea dezbaterilor pentru a pune în discuţie ... Vezi mai mult
Considerând necesară reluarea dezbaterilor pentru a pune în discuţie legea penală mai favorabilă urmare a modificărilor aduse Legii nr. 241/2005 ... Click pentru abonare
2.
Curtea a apreciat că sunt necesare lămuriri suplimentare, astfel ... Vezi mai mult
Curtea a apreciat că sunt necesare lămuriri suplimentare, astfel că a repus cauza pe rol. [CA Suceava, secția penală, încheierea ... Click pentru abonare
3.
Curtea apreciază că este necesar ca probatoriul să fie ... Vezi mai mult
Curtea apreciază că este necesar ca probatoriul să fie suplimentat raportat la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor ... Click pentru abonare
4.
Având nevoie de noi lămuriri pentru soluționarea cauzei faţă ... Vezi mai mult
Având nevoie de noi lămuriri pentru soluționarea cauzei faţă de neconcordanţa dintre temeiul de drept în baza căruia se dispune ... Click pentru abonare
5.
Dispune repunerea cauzei pe rol în vederea lămuririi unor ... Vezi mai mult
Dispune repunerea cauzei pe rol în vederea lămuririi unor aspecte privind data săvârşirii faptei de către inculpat. [CA Cluj, secția ... Click pentru abonare
6.
Având în vedere cele comunicate prin adresa din 06.02.2024 ... Vezi mai mult
Având în vedere cele comunicate prin adresa din 06.02.2024 emisă de AJFP, instanţa, pentru clarificarea laturii civile, va repune cauza ... Click pentru abonare
7.
Având în vedere că persoana vătămată/parte civilă era minoră ... Vezi mai mult
Având în vedere că persoana vătămată/parte civilă era minoră la data comiterii prezumtivei infracţiuni, stare existentă şi la acest moment ... Click pentru abonare
8.
Dispune repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepţiei ... Vezi mai mult
Dispune repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. a) C.proc.pen. ... Click pentru abonare
9.
Având în vedere că în timpul deliberărilor au apărut ... Vezi mai mult
Având în vedere că în timpul deliberărilor au apărut modificări legislative cu privire la faptele pentru care inculpaţii au fost ... Click pentru abonare
10.
Repune pe rol cauza având drept obiect soluţionarea apelurilor ... Vezi mai mult
Repune pe rol cauza având drept obiect soluţionarea apelurilor declarate în cauză de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ... Click pentru abonare
11.
Repune pe rol cauza. Dispune emiterea unei adrese către ... Vezi mai mult
Repune pe rol cauza. Dispune emiterea unei adrese către DGFP – AJFP, pentru a ne comunica dacă inculpatul a achitat ... Click pentru abonare
12.
Având în vedere adresa înaintată de Înalta Curte de ... Vezi mai mult
Având în vedere adresa înaintată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a precizat că prin decizia din ... Click pentru abonare
13.
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, reţine că, prin ... Vezi mai mult
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, reţine că, prin motivele de apel ce privesc latura civilă, inculpatul a criticat soluţia ... Click pentru abonare
14.
La termenul din 03.11.2023, reprezentantul Ministerului Public a solicitat ... Vezi mai mult
La termenul din 03.11.2023, reprezentantul Ministerului Public a solicitat suspendarea cauzei pentru ca CJUE să se pronunțe asupra cauzelor C-131/23 ... Click pentru abonare
15.
Deliberând, în raport de susţinerile pe dezbaterea plângerii, apreciază ... Vezi mai mult
Deliberând, în raport de susţinerile pe dezbaterea plângerii, apreciază că se impune repunerea pe rol a cauzei pentru a se ... Click pentru abonare
16.
Repune cauza pe rol pentru ca autorităţile judiciare străine, ... Vezi mai mult
Repune cauza pe rol pentru ca autorităţile judiciare străine, respectiv Bundesamt für Justiz - să ne comunice dacă îşi mai ... Click pentru abonare
17.
Pentru soluționarea cererilor de încetare a procesului penal formulate ... Vezi mai mult
Pentru soluționarea cererilor de încetare a procesului penal formulate de către inculpați este necesar a se pune în discuția contradictorie ... Click pentru abonare
18.
Apreciind necesar, precum şi în vederea respectării dreptului la ... Vezi mai mult
Apreciind necesar, precum şi în vederea respectării dreptului la apărare, va încuviinţa cererea inculpatului, prin apărător ales, de copiere a ... Click pentru abonare
19.
La data de 12 ianuarie 2024, Curtea de Justiţie ... Vezi mai mult
La data de 12 ianuarie 2024, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a transmis prin serviciul electronic al instanţei copia ... Click pentru abonare
20.
În vederea redeschiderii cercetării judecătoreşti specifice procedurii abreviate, pentru ... Vezi mai mult
În vederea redeschiderii cercetării judecătoreşti specifice procedurii abreviate, pentru a lămuriri întinderea prejudiciului raportat la pretenţiile părţii civile, va dispune ... Click pentru abonare
21.
Va repune cauza pe rol în vederea emiterii unei ... Vezi mai mult
Va repune cauza pe rol în vederea emiterii unei adrese către partea civilă cu mențiunea de a comunica instanței care ... Click pentru abonare
22.
Constatând că după terminarea şedinţei de judecată din data ... Vezi mai mult
Constatând că după terminarea şedinţei de judecată din data de 28.11.2023 au fost depuse la dosarul cauzei motivele contestaţiei formulate ... Click pentru abonare
23.
Apreciind necesare noi lămuri va repune cauza pe rol, ... Vezi mai mult
Apreciind necesare noi lămuri va repune cauza pe rol, va stabili un nou termen de judecată  şi va dispune emiterea ... Click pentru abonare
24.
Constatând că se impune punerea în discuţie a încadrării ... Vezi mai mult
Constatând că se impune punerea în discuţie a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, ... Click pentru abonare
25.
Având în vedere excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciind că ... Vezi mai mult
Având în vedere excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciind că este utilă soluţionării cauzei, în vederea lămuririi acesteia sub toate aspectele, ... Click pentru abonare
26.
Repune cauza pe rol pentru ca inculpatul să fie ... Vezi mai mult
Repune cauza pe rol pentru ca inculpatul să fie întrebat dacă este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul ... Click pentru abonare
27.
Constatând în cursul deliberării că se impune audierea martorilor ... Vezi mai mult
Constatând în cursul deliberării că se impune audierea martorilor din lucrări, în mod nemijlocit, în faţa instanţei de judecată, repune ... Click pentru abonare
28.
Judecătorii de cameră preliminară apreciază că se impune a ... Vezi mai mult
Judecătorii de cameră preliminară apreciază că se impune a repune cauza pe rol și a se stabili conţinutul celor două ... Click pentru abonare
29.
Cât timp, dintre momentul emiterii Ordonanţei de respingere a ... Vezi mai mult
Cât timp, dintre momentul emiterii Ordonanţei de respingere a plângerii cu nr. 55/II/2/2023 din 21.07.2023, emisă de procurorul general al ... Click pentru abonare
30.
Apreciind că pentru soluționarea cererilor de disjungere a cauzei ... Vezi mai mult
Apreciind că pentru soluționarea cererilor de disjungere a cauzei formulate de către inculpați, în raport de prevederile art. 46 C.proc.pen., ... Click pentru abonare
31.
În urma deliberării avute şi ca urmare deciziei HP ... Vezi mai mult
În urma deliberării avute şi ca urmare deciziei HP nr. 58/18.09.2023 publicată în M.Of. nr. 965 din 25.10.2023, se impune ... Click pentru abonare
32.
Constatând, cu ocazia deliberărilor și a verificării dosarului de ... Vezi mai mult
Constatând, cu ocazia deliberărilor și a verificării dosarului de urmărire penală, faptul că se impune discutarea incidenţei dispoziţiilor art. 281 ... Click pentru abonare
33.
Având în vedere faptul că președintele completului de judecată ... Vezi mai mult
Având în vedere faptul că președintele completului de judecată în fața căruia au avut loc dezbaterile asupra cererii formulate de ... Click pentru abonare
34.
În cauză s-a omis a se acorda ultimul cuvânt ... Vezi mai mult
În cauză s-a omis a se acorda ultimul cuvânt inculpatei conform art. 389 C.proc.pen., astfel că este necesară reluarea dezbaterilor, ... Click pentru abonare
35.
Prin cererea de repunere pe rol a cauzei formulată ... Vezi mai mult
Prin cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpați, prin avocați, se solicită repunerea pe rol a cauzei ... Click pentru abonare
36.
Repune cauza pe rol în vederea citării tuturor persoanelor ... Vezi mai mult
Repune cauza pe rol în vederea citării tuturor persoanelor menţionate la art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. ... Click pentru abonare
37.
În vederea reaudierii martorilor încuviinţaţi şi pentru a se ... Vezi mai mult
În vederea reaudierii martorilor încuviinţaţi şi pentru a se pune în discuţie efectele deciziei pronunţate de Curtea de Justiţie a ... Click pentru abonare
38.
Repune cauza pe rol pentru judecarea cauzei în complet ... Vezi mai mult
Repune cauza pe rol pentru judecarea cauzei în complet de divergenţă. [CA Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori ... Click pentru abonare
39.
Față de aspectele invocate pentru prima oară în apel ... Vezi mai mult
Față de aspectele invocate pentru prima oară în apel prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 12 septembrie ... Click pentru abonare
40.
Repune pe rol cauza având ca obiect infracțiunea de ... Vezi mai mult
Repune pe rol cauza având ca obiect infracțiunea de luare de mită în vederea punerii în discuţie a incidenţei în ... Click pentru abonare
41.
Respinge ca nefondată cererea apelantului Parchetul de pe lângă ... Vezi mai mult
Respinge ca nefondată cererea apelantului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie de repunere ... Click pentru abonare
42.
Repune pe rol cauza având ca obiect măsuri și ... Vezi mai mult
Repune pe rol cauza având ca obiect măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară. [CA Pitești, secția penală ... Click pentru abonare
43.
Față de concluziile avocatului din oficiu, de respingere a ... Vezi mai mult
Față de concluziile avocatului din oficiu, de respingere a contestaţiei formulate de către persoana condamnată și de majorare a onorariului, ... Click pentru abonare
44.
Constatând că una dintre hotărârile supuse contopirii a fost ... Vezi mai mult
Constatând că una dintre hotărârile supuse contopirii a fost pronunţată cu participarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta ... Click pentru abonare
45.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că depăşirea termenului nu conduce ... Vezi mai mult
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că depăşirea termenului nu conduce la încetarea de drept a măsurii, întrucât, odată luată sau verificată, ... Click pentru abonare
46.
La termenul de judecată din data de 07.07.2022, în ... Vezi mai mult
La termenul de judecată din data de 07.07.2022, în temeiul art. 395 alin. 1 C.proc.pen., instanţa a dispus repunerea pe ... Click pentru abonare
47.
Aceeaşi apărători ai inculpaţilor (…), cărora li s-a adăugat ... Vezi mai mult
Aceeaşi apărători ai inculpaţilor (…), cărora li s-a adăugat şi apărătorul inculpatului (…) (apărător care a fost de altfel prezent ... Click pentru abonare
48.
Este necesară repunerea pe rol a cauzei pentru a ... Vezi mai mult
Este necesară repunerea pe rol a cauzei pentru a pune în discuţie hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din ... Click pentru abonare
49.
Instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, cu citarea ... Vezi mai mult
Instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, cu citarea inculpatului la ultimul domiciliu cunoscut, prin afişare la uşa instanţei şi ... Click pentru abonare
50.
Instanţa a acordat termene cu celeritate în cauza pentru ... Vezi mai mult
Instanţa a acordat termene cu celeritate în cauza pentru a soluţiona cauza înainte de împlinirea acestui termen, dar a asigurat ... Click pentru abonare
51.
Curtea a admis cererea de repunere pe rol a ... Vezi mai mult
Curtea a admis cererea de repunere pe rol a cauzei în vederea citării Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în calitate ... Click pentru abonare
52.
Curtea observă deci că radierea acestei societăţi nu reprezintă ... Vezi mai mult
Curtea observă deci că radierea acestei societăţi nu reprezintă un element de noutate intervenit după închiderea dezbaterilor în apel, ci ... Click pentru abonare
53.
Curtea arată că această cerere de repunere a cauzei ... Vezi mai mult
Curtea arată că această cerere de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost motivată, nu face decât să ... Click pentru abonare
54.
Repune pe rol cauza pentru a se lămuri dacă ... Vezi mai mult
Repune pe rol cauza pentru a se lămuri dacă se menţine certificatul transmis de autoritatea judiciară emitentă menţionat la art. ... Click pentru abonare
55.
Pe latură penală, mai trebuie menţionat că pe data ... Vezi mai mult
Pe latură penală, mai trebuie menţionat că pe data de 20.02.2023, după ce instanţa a rămas în pronunţare, Parchetul de ... Click pentru abonare
56.
Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru ... Vezi mai mult
Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a pune în discuţie apelul formulat de inculpat. [CA București, secția ... Click pentru abonare
57.
Dispune repunerea pe rol a cauzei pentru judecarea cauzei ... Vezi mai mult
Dispune repunerea pe rol a cauzei pentru judecarea cauzei de către completul iniţial investit. [CA Brașov, secția penală, încheiere de ... Click pentru abonare
58.
Completul de cameră preliminară constată că nu exista nici ... Vezi mai mult
Completul de cameră preliminară constată că nu exista nici un temei legal care să oblige instanța să repună cauza pe ... Click pentru abonare
59.
Dispune repunerea pe rol a cauzei pentru a se ... Vezi mai mult
Dispune repunerea pe rol a cauzei pentru a se pune in discuție reținerea stării de recidivă postcondamnatorie. [CA Craiova, secția ... Click pentru abonare
60.
Se constată că la data de 13.10.2022 au fost ... Vezi mai mult
Se constată că la data de 13.10.2022 au fost depuse la dosar înscrisuri în limba germană ce provin de la ... Click pentru abonare
61.
Apreciind ca întemeiată cererea de repunere pe rol a ... Vezi mai mult
Apreciind ca întemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpaţi repune cauza pe rol și fixează termen ... Click pentru abonare
62.
Curtea apreciază în sensul că se impune repunerea pe ... Vezi mai mult
Curtea apreciază în sensul că se impune repunerea pe rol a cauzei în vederea reluării cercetării judecătoreşti în cauză, fiind ... Click pentru abonare
63.
Repune pe rol cauza privind pe inculpaţi având ca ... Vezi mai mult
Repune pe rol cauza privind pe inculpaţi având ca obiect apelul formulat, în vederea reluării procedurii de citare cu inculpaţii ... Click pentru abonare
64.
Având în vedere Hotărârea nr. 3 din data de ... Vezi mai mult
Având în vedere Hotărârea nr. 3 din data de 20.06.2023 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel ... Click pentru abonare
65.
Cu ocazia deliberării, constată că se impune repunerea pe ... Vezi mai mult
Cu ocazia deliberării, constată că se impune repunerea pe rol a cauzei pentru punerea în discuţie a efectuării unei expertize ... Click pentru abonare
66.
Instanţa constată că se impune efectuarea unui raport de ... Vezi mai mult
Instanţa constată că se impune efectuarea unui raport de evaluare cu privire la inculpat, motiv pentru care va dispune repunerea ... Click pentru abonare
67.
În condiţiile art. 100 C.proc.pen. Curtea nu apreciază necesar ... Vezi mai mult
În condiţiile art. 100 C.proc.pen. Curtea nu apreciază necesar repunerea cauzei pe rol pentru administrarea de probatoriu suplimentar; în cauză ... Click pentru abonare
68.
Curtea constată că nu se impune amânarea cauzei, inculpatul ... Vezi mai mult
Curtea constată că nu se impune amânarea cauzei, inculpatul având posibilitatea de a depune cerere de repunere pe rol, pentru ... Click pentru abonare
69.
Completul de doi judecătorii de cameră preliminară aduce la ... Vezi mai mult
Completul de doi judecătorii de cameră preliminară aduce la cunoştinţă faptul că s-a dispus repunerea pe rol a prezentei contestaţii, ... Click pentru abonare
70.
Având în vedere înscrisurile depuse în termenul de pronunţare ... Vezi mai mult
Având în vedere înscrisurile depuse în termenul de pronunţare din care rezultă că persoana vătămată (…) şi-a retras plângerea penală, ... Click pentru abonare
71.
Dispune repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea încadrării ... Vezi mai mult
Dispune repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea încadrării juridice. [CA Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, ... Click pentru abonare
72.
Repunerea pe rol se dispune de către instanța numai ... Vezi mai mult
Repunerea pe rol se dispune de către instanța numai în condițiile în care apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită, ... Click pentru abonare
73.
Problema pentru care s-a repus cauza pe rol este ... Vezi mai mult
Problema pentru care s-a repus cauza pe rol este aceea de a discuta semnificaţia art. 25 din Decizia-cadru nr. 909/27.11.2008 ... Click pentru abonare
74.
În urma deliberării, a apreciat necesar a se dispune ... Vezi mai mult
În urma deliberării, a apreciat necesar a se dispune repunerea pe rol a cauzei în vederea citării persoanei vătămate. [CA ... Click pentru abonare
75.
Având în vedere că după ce cauza a rămas ... Vezi mai mult
Având în vedere că după ce cauza a rămas în pronunțare, a sosit de la Arhiva Curții de Apel cererea ... Click pentru abonare
76.
S-a dispus repunerea pe rol a cauzei, în vedere ... Vezi mai mult
S-a dispus repunerea pe rol a cauzei, în vedere lămuririi unor chestiuni referitoare la comiterea infracțiunii de neexecutarea sancțiunilor penale, ... Click pentru abonare
77.
Aspectele învederate de intimatul inculpat cu referire la modificări ... Vezi mai mult
Aspectele învederate de intimatul inculpat cu referire la modificări ale actelor de stare civilă, ce pot fi constate prin simpla ... Click pentru abonare
78.
Având în vedere că la termenul din data de ... Vezi mai mult
Având în vedere că la termenul din data de 13.04.2023 s-au formulat cereri de probatorii în susţinerea cererilor şi excepţiilor ... Click pentru abonare
79.
Prin încheierea din data de 08.07.2022 Curtea a dispus ... Vezi mai mult
Prin încheierea din data de 08.07.2022 Curtea a dispus în temeiul art. 476 alin. 4 C.proc.pen. suspendarea judecării cauzei până ... Click pentru abonare
80.
Din cele expuse de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor ... Vezi mai mult
Din cele expuse de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în înscrisul comunicat reiese că această instituţie se subrogă de ... Click pentru abonare
81.
Cu ocazia deliberării constată că pricina nu este pe ... Vezi mai mult
Cu ocazia deliberării constată că pricina nu este pe deplin lămurită, astfel că se impune repunerea pe rol a cauzei ... Click pentru abonare
82.
Împrejurarea că inculpatul ar fi avut calitatea de martor ... Vezi mai mult
Împrejurarea că inculpatul ar fi avut calitatea de martor ameninţat în acel dosar, evocată de acesta prin cererea de repunere ... Click pentru abonare
83.
În cauza dedusă judecății, dezbaterile asupra cererilor și excepțiilor ... Vezi mai mult
În cauza dedusă judecății, dezbaterile asupra cererilor și excepțiilor invocate a avut loc la data de 11 ianuarie 2023, când, ... Click pentru abonare
84.
Reţine Curtea că judecătorul instanţei de fond, la data ... Vezi mai mult
Reţine Curtea că judecătorul instanţei de fond, la data pronunţării soluţiei în prezenta cauză, era transferat de la Judecătoria Vălenii ... Click pentru abonare
85.
Văzând că pentru acest termen de judecată nu au ... Vezi mai mult
Văzând că pentru acest termen de judecată nu au fost citaţi şi intimaţii, aceştia fiind încunoştinţaţi despre cererea de strămutare ... Click pentru abonare
86.
Textul legal nu conferă părţilor dreptul de a formula ... Vezi mai mult
Textul legal nu conferă părţilor dreptul de a formula o cerere de repunere pe rol a cauzei, o asemenea soluţie ... Click pentru abonare
87.
Instanța repune cauza pe rol. În aplicarea art. 6 ... Vezi mai mult
Instanța repune cauza pe rol. În aplicarea art. 6 alin. 3 din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului ... Click pentru abonare
88.
Prima instanță, prin încheierea din data de 25 martie ... Vezi mai mult
Prima instanță, prin încheierea din data de 25 martie 2014 a repus cauza pe rol pentru reluarea dezbaterilor, în ceea ... Click pentru abonare
89.
După repunerea cauzei pe rol, membrii completului de judecată ... Vezi mai mult
După repunerea cauzei pe rol, membrii completului de judecată au formulat cereri de abținere, care au fost admise. În fața ... Click pentru abonare
90.
Lămurirea împrejurării care a impus repunerea cauzei pe rol ... Vezi mai mult
Lămurirea împrejurării care a impus repunerea cauzei pe rol poate avea loc doar conform principiului contradictorialității. Astfel, citarea părților este ... Click pentru abonare
91.
Este posibilă repunerea cauzei pe rol pentru lămurirea încadrării ... Vezi mai mult
Este posibilă repunerea cauzei pe rol pentru lămurirea încadrării juridice. O asemenea măsură reflectă preocuparea instanței pentru corecta aplicare a ... Click pentru abonare