Art. 374. Pornografia infantilă
(1) Producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
(11) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obţinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
(3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.
(31) Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (11), (12) şi (2) au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
b) de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau de o persoană care a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime.
(32) Fapta unui major de a solicita unui minor să înregistreze, să producă, să distribuie, să expună sau să transmită prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace de comunicaţii electronice sau pe reţele sociale, imagini, videoclipuri sau alte materiale pornografice care îl prezintă pe minorul respectiv având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(4) Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.
(41) Prin spectacol pornografic se înţelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.
(5) Tentativa se pedepseşte. [art. 18 din Legea nr. 678/2001; art. 51 din Legea nr. 161/2003; art. 11 din Legea nr. 196/2003]
art. 1 din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor (M. Of. nr. 522 din 26 iunie 2019); art. 24 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (M. Of. nr. 783 din 11.12.2001); HG nr. 88/2023 pentru aprobarea Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane (M. Of. nr. 95bis din 3 februarie 2023); art. II din Legea nr. 217/2020 (M. Of. nr. 1012 din 30 octombrie 2020); Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor (M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004), modificată prin Legea nr. 272/2024 (M. Of. nr. 1103 din 5 noiembrie 2024)
Ultima editare: 19 noiembrie 2024