Art. 332. Distrugerea sau semnalizarea falsă

(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea de acte de semnalizare falsă sau săvârşirea oricăror acte care pot induce în eroare personalul care asigură circulaţia mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată în timpul executării serviciului, dacă prin aceste fapte se creează un pericol de accident de cale ferată.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele prevăzute în alin. (1) – (3) sunt săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte. [art. 276 C.pen. 1969]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Doctrină

1.
Art. 332 C.pen. incriminează o infracțiune de pericol concret. ... Vezi mai mult
Art. 332 C.pen. incriminează o infracțiune de pericol concret. În măsura în care pericolul concret nu poate fi dovedit vor ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

2.
Fapta conducătorului unui autoturism care, din cauza omisiunii de ... Vezi mai mult
Fapta conducătorului unui autoturism care, din cauza omisiunii de a se asigura la traversarea căii ferate, în pasajul de trecere ... Click pentru abonare
3.
În după-amiaza zilei de 04.06.2017, inculpata conducea pe DJ ... Vezi mai mult
În după-amiaza zilei de 04.06.2017, inculpata conducea pe DJ 792/B, pe relația Bârsa-Sebiș, având ca pasager și pe sora sa. ... Click pentru abonare
4.
În data de 29.10.2014, ora 18:00, inculpatul a condus ... Vezi mai mult
În data de 29.10.2014, ora 18:00, inculpatul a condus autovehiculul, în cuplu cu semiremorca, pe un drum agricol aflat în ... Click pentru abonare
5.
Fapta inculpatului IC, constând în aceea că la data ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului IC, constând în aceea că la data de 31.08.2016, în jurul orei 08:00, în timp ce însoțea turma ... Click pentru abonare
6.
Fapta inculpatului MȘ, care, în ziua de 04.11.2014, în ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului MȘ, care, în ziua de 04.11.2014, în jurul orei 16:40, a distrus, din culpă, prin incendierea unui vagon ... Click pentru abonare
7.
La data de 17.04.2015 inculpatul a sustras dintr-un dulap ... Vezi mai mult
La data de 17.04.2015 inculpatul a sustras dintr-un dulap SCB situat la km 1+900 de pe racordarea CF - Rudeni ... Click pentru abonare
8.
Faptele inculpatului BP, constând în aceea că având asupra ... Vezi mai mult
Faptele inculpatului BP, constând în aceea că având asupra sa o cheie fixă (ulterior ridicată de la inculpat și depusă ... Click pentru abonare