Art. 326. Falsul în declaraţii

(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. [art. 292 C.pen. 1969]

Citiți mai mult

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Curtea a reţinut că aptitudinea declaraţiei de a produce ... Vezi mai mult
Curtea a reţinut că aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice decurge, în primul rând, din lege, în condiţiile în ... Click pentru abonare

Doctrină

2.
Incriminarea cuprinsă în art. 28 din Legea nr. 176/2010 ... Vezi mai mult
Incriminarea cuprinsă în art. 28 din Legea nr. 176/2010 este o normă de trimitere care conține toate elementele dispoziției (depunerea, ... Click pentru abonare
3.
Infracțiunea se poate comite și cu intenție indirectă. [V. ... Vezi mai mult
Infracțiunea se poate comite și cu intenție indirectă. [V. Cioclei, C. Rotaru, A.R. Trandafir, Drept penal. Partea specială II, Curs ... Click pentru abonare
4.
Dacă funcționarul public în fața căruia se face declarația ... Vezi mai mult
Dacă funcționarul public în fața căruia se face declarația nu cunoaște că e mincinoasă, acesta nu săvârșește nicio faptă penală. ... Click pentru abonare
5.
Sunt necesare două condiții esențiale, și anume, ca declarația ... Vezi mai mult
Sunt necesare două condiții esențiale, și anume, ca declarația să se înscrie în categoria celor care sunt apte a produce ... Click pentru abonare
6.
Infracțiunea se comite cu intenție directă. [M. Udroiu, Drept ... Vezi mai mult
Infracțiunea se comite cu intenție directă. [M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, Ediția 6, Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. ... Click pentru abonare
7.
Autorul infracțiunii face în mod voit declarația mincinoasă, aptă ... Vezi mai mult
Autorul infracțiunii face în mod voit declarația mincinoasă, aptă a produce consecințe juridice, urmărind tocmai producerea acestor consecințe, și are ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

8.
Prima instanță a dispus achitarea inculpatei cu privire la ... Vezi mai mult
Prima instanță a dispus achitarea inculpatei cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații și participație improprie la fals ... Click pentru abonare
9.
Inculpatul, abuzând de autoritatea pe care o avea asupra ... Vezi mai mult
Inculpatul, abuzând de autoritatea pe care o avea asupra coinculpaților, angajați ai societății la care era administrator și asociat unic, ... Click pentru abonare
10.
Pentru realizarea tipicității infracțiunii de fals în declaraţii este ... Vezi mai mult
Pentru realizarea tipicității infracțiunii de fals în declaraţii este suficient ca declaraţia să fie una din acelea care, potrivit legii ... Click pentru abonare
11.
Declaraţia poate să fie făcută oral sau în scris, ... Vezi mai mult
Declaraţia poate să fie făcută oral sau în scris, simplă sau cu explicaţii, spontană sau la cerere, iar în cazul ... Click pentru abonare
12.
Fapta de a determina notarul public să întocmească şi ... Vezi mai mult
Fapta de a determina notarul public să întocmească şi să autentifice un contract de împrumut fictiv – părţile contractului fictiv ... Click pentru abonare
13.
Instanța de fond l-a achitat pe inculpat, pentru săvârşirea ... Vezi mai mult
Instanța de fond l-a achitat pe inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 C.pen., întrucât ... Click pentru abonare
14.
Curtea opinează că fapta inculpatei T.A.G. de a da ... Vezi mai mult
Curtea opinează că fapta inculpatei T.A.G. de a da o declarație necorespunzătoare adevărului despre împrejurările în care s-a produs evenimentul ... Click pentru abonare
15.
Fapta inculpatului A., care, la data de 5 mai ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului A., care, la data de 5 mai 2010, a declarat necorespunzător adevărului, în vederea producerii consecinţei juridice prevăzute ... Click pentru abonare
16.
Analizând cele două norme incriminatoare, instanța constată că legiuitorul ... Vezi mai mult
Analizând cele două norme incriminatoare, instanța constată că legiuitorul a înțeles să creeze o diferență între situația în care subiectul ... Click pentru abonare
17.
Instanța reține, din materialul probator administrat în cauza (declarația ... Vezi mai mult
Instanța reține, din materialul probator administrat în cauza (declarația martorului PLV, declarațiile inculpatei HF, date în cauză), că înainte de ... Click pentru abonare
18.
În calitate de consilier municipal, în baza aceleiași rezoluții ... Vezi mai mult
În calitate de consilier municipal, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a completat în fals declarațiile de avere aferente ... Click pentru abonare
19.
Așa cum rezultă din textul de incriminare a infracțiunii ... Vezi mai mult
Așa cum rezultă din textul de incriminare a infracțiunii de fals în declarații de mai sus, nu prezintă relevanță dacă ... Click pentru abonare
20.
Reținerea unei singure infracțiuni, respectiv cea de fals în ... Vezi mai mult
Reținerea unei singure infracțiuni, respectiv cea de fals în declarații, prevăzută de art. 326 C.pen., este justificată, însă nu pe ... Click pentru abonare
21.
Fapta inculpatei SN constând în aceea că, la data ... Vezi mai mult
Fapta inculpatei SN constând în aceea că, la data de 01.09.2014 a declarat necorespunzător adevărului că, la data de 31.08.2014, ... Click pentru abonare
22.
În ceea ce privește fapta inculpatei FE care la ... Vezi mai mult
În ceea ce privește fapta inculpatei FE care la data de 11.02.2016, ora 03:45 fiind depistată împreună cu inculpatul FI ... Click pentru abonare
23.
În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații ... Vezi mai mult
În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 ... Click pentru abonare
24.
Falsul în declaraţii este declararea necorespunzătoare adevărului, în vederea ... Vezi mai mult
Falsul în declaraţii este declararea necorespunzătoare adevărului, în vederea producerea de consecinţe juridice, indiferent dacă persoana respectivă foloseşte în susţinerea ... Click pentru abonare
25.
Omisiunea persoanei care are calitatea de secretar de stat, ... Vezi mai mult
Omisiunea persoanei care are calitatea de secretar de stat, de a înscrie în două declaraţii de interese calitatea de administrator ... Click pentru abonare
26.
Fapta inculpatului care, în ziua de 24.03.2014, a solicitat ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului care, în ziua de 24.03.2014, a solicitat notarului public autentificarea unei declarații în cuprinsul căreia a declarat în ... Click pentru abonare
27.
Fapta inculpatei CM care deși cunoștea că nu mai ... Vezi mai mult
Fapta inculpatei CM care deși cunoștea că nu mai este proprietara apartamentului, întrucât prin hotărâre judecătorească i s-a anulat titlul ... Click pentru abonare
28.
Nu orice mențiune inexactă ori omisiune poate atrage după ... Vezi mai mult
Nu orice mențiune inexactă ori omisiune poate atrage după sine tragerea la răspundere penală a persoanei care a întocmit respectiva ... Click pentru abonare
29.
Faptele inculpatei GCA, constând în aceea că, în data ... Vezi mai mult
Faptele inculpatei GCA, constând în aceea că, în data de 16.02.2014, în jurul orei 14:45, în timp ce se afla ... Click pentru abonare
30.
Faptele inculpatului VDI, constând în aceea că, în data ... Vezi mai mult
Faptele inculpatului VDI, constând în aceea că, în data de 16.02.2014, în jurul orei 13:10, a condus autovehiculul fără a ... Click pentru abonare
31.
Judecătorul cauzei a reținut că declararea necorespunzătoare a adevărului, ... Vezi mai mult
Judecătorul cauzei a reținut că declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută în modalitatea prezentării sub o altă identitate decât cea reală, ... Click pentru abonare
32.
În aprecierea Curții, declarațiile pe propria răspundere date la ... Vezi mai mult
În aprecierea Curții, declarațiile pe propria răspundere date la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu fac parte dintre declarațiile ... Click pentru abonare
33.
Fapta inculpatului, care, la data de 05 decembrie 2014, ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului, care, la data de 05 decembrie 2014, fără a avea permis, a condus autoturismul marca Peugeot, întrunește elementele ... Click pentru abonare
34.
Declarația inculpatului privind identitatea contravenientului nu era suficientă pentru ... Vezi mai mult
Declarația inculpatului privind identitatea contravenientului nu era suficientă pentru a se stabili persoana care a comis contravenția, singurul în măsură ... Click pentru abonare
35.
Atunci când legea prevede obligativitatea existenței unei declarații pe ... Vezi mai mult
Atunci când legea prevede obligativitatea existenței unei declarații pe proprie răspundere, darea unei declarații care nu corespunde adevărului reprezintă infracțiune, ... Click pentru abonare
36.
Acțiunile inculpatului de a formula sesizări, făcând declarații necorespunzătoare ... Vezi mai mult
Acțiunile inculpatului de a formula sesizări, făcând declarații necorespunzătoare adevărului, în fața unor unități dintre cele la care se referă ... Click pentru abonare
37.
Fapta inculpatului constând în aceea că în data de ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului constând în aceea că în data de 30.03.2009, s-a prezentat în fața notarului public unde a declarat în ... Click pentru abonare
38.
Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima ... Vezi mai mult
Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că din probele administrate nu a rezultat ca ... Click pentru abonare
39.
Fapta inculpatului NRV care în vederea obținerii unui nou ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului NRV care în vederea obținerii unui nou permis de conducere, a completat, la data de 30.10.2012, o declarație ... Click pentru abonare
40.
Fapta inculpatului A., de la data de 25 martie ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului A., de la data de 25 martie 2008, de a declara în faţa notarului public de la B.N.P., ... Click pentru abonare
41.
La data de 29.08.2014, ora 15:25, inculpatul DC a ... Vezi mai mult
La data de 29.08.2014, ora 15:25, inculpatul DC a fost depistat de organele de poliție în timp ce conducea autoutilitara ... Click pentru abonare
42.
Fapta inculpatului MS, agent de poliție în cadrul I.P.J. ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului MS, agent de poliție în cadrul I.P.J. Teleorman, care prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, privitoare la incompatibilitate, instituită ... Click pentru abonare
43.
Fapta inculpatei care a făcut declarații mincinoase în fața ... Vezi mai mult
Fapta inculpatei care a făcut declarații mincinoase în fața notarului public cu prilejul dezbaterii succesiunii mamei sale, înlăturând astfel de ... Click pentru abonare
44.
Fapta inculpatului C.A.I., subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului C.A.I., subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean Tulcea, Biroul Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban Tulcea, la data ... Click pentru abonare
45.
Faptele inculpatului L.M.C. de a da, la 13 noiembrie ... Vezi mai mult
Faptele inculpatului L.M.C. de a da, la 13 noiembrie 2008, o declaraţie neadevărată, referitoare la împrejurările în care a fost ... Click pentru abonare
46.
S-a reţinut că la data de 21 iulie 2006 ... Vezi mai mult
S-a reţinut că la data de 21 iulie 2006 inculpatul a solicitat eliberarea unui atestat fiscal pentru terenuri, semnând la ... Click pentru abonare
47.
Faptele inculpatului A., care la datele de 25 august ... Vezi mai mult
Faptele inculpatului A., care la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, a formulat trei cereri la Arhivele ... Click pentru abonare
48.
Prin declarația făcută la 14.04.2010, în fața notarului EC, ... Vezi mai mult
Prin declarația făcută la 14.04.2010, în fața notarului EC, din cadrul BN „Expert” București, prin care a solicitat deschiderea procedurii ... Click pentru abonare
49.
Faptele inculpatului de a se prezenta în fața unui ... Vezi mai mult
Faptele inculpatului de a se prezenta în fața unui notar public ca fiind o altă persoană – proprietar al terenurilor ... Click pentru abonare
50.
Susținerile nereale ale unei părți dintr-un proces civil nu ... Vezi mai mult
Susținerile nereale ale unei părți dintr-un proces civil nu pot atrage incidența infracțiunii de fals în declarații, întrucât acestea sunt ... Click pentru abonare
51.
Persoana condamnată și aflată în executarea unei pedepse, care ... Vezi mai mult
Persoana condamnată și aflată în executarea unei pedepse, care sesizarea organul de urmărire penală cu privire la faptul că ar ... Click pentru abonare
52.
Persoana arestată care își atribuie pe nedrept o infracțiune, ... Vezi mai mult
Persoana arestată care își atribuie pe nedrept o infracțiune, în cauză, complicitate la infracțiunea de furt, deși cunoștea identitatea complicelui ... Click pentru abonare