Art. 304. Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice

(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani. [art. 298 C.pen. 1969; art. 20 din Legea nr. 682/2002]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență națională și europeană

1.
Distincția dintre fapta contravențională prevăzută de art. 12 din ... Vezi mai mult
Distincția dintre fapta contravențională prevăzută de art. 12 din Legea nr. 190/2018 și infracțiunea prevăzută de art. 304 C.pen. este ... Click pentru abonare
2.
Norma de incriminare de la art. 304 alin. (2) ... Vezi mai mult
Norma de incriminare de la art. 304 alin. (2) C.pen. are în vedere informațiile (secrete de serviciu sau care nu ... Click pentru abonare
3.
Pentru existența elementelor constitutive ale infracțiunii de divulgare a ... Vezi mai mult
Pentru existența elementelor constitutive ale infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. ... Click pentru abonare
4.
Fapta inculpatului care în calitate de agent de poliție ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului care în calitate de agent de poliție în datele de 05.07.2015 și 15.06.2015, a divulgat fără drept, unor ... Click pentru abonare
5.
Inculpatul i-a adus la cunoștință martorului DDC că există ... Vezi mai mult
Inculpatul i-a adus la cunoștință martorului DDC că există un mandat de supraveghere tehnică în ceea ce-l privește, martorul declarând ... Click pentru abonare
6.
Curtea constată că și pentru infracțiunea prevăzută la alin. ... Vezi mai mult
Curtea constată că și pentru infracțiunea prevăzută la alin. 2, infracțiune comisă de o persoană care ia cunoștință de informații ... Click pentru abonare
7.
În perioada 01-10.10.2012, în calitatea sa de angajat al ... Vezi mai mult
În perioada 01-10.10.2012, în calitatea sa de angajat al (...) Bank S.A., inculpata, având funcția de manager relații cu clienții ... Click pentru abonare
8.
Fapta inculpatului RMJ care, la data de 15 aprilie ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului RMJ care, la data de 15 aprilie 2014, a divulgat numitei ȘE, reprezentantul legal al A. SRL, și ... Click pentru abonare
9.
Fapta inculpatului, constând în aceea că, în calitate de ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului, constând în aceea că, în calitate de agent de poliție în cadrul IPJ Prahova - Serviciul Poliției Rutiere, ... Click pentru abonare
10.
Inculpata PGC, a furnizat, în cursul lunii ianuarie 2008 ... Vezi mai mult
Inculpata PGC, a furnizat, în cursul lunii ianuarie 2008 fără drept informații cu privire la depozitele constituite de VM la ... Click pentru abonare
11.
Faptele inculpatului BN, ca în calitate de funcționar public ... Vezi mai mult
Faptele inculpatului BN, ca în calitate de funcționar public cu statut special, să-și încalce atribuțiile de serviciu, în sensul că ... Click pentru abonare