Art. 281. Nulităţile absolute

(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:
a) compunerea completului de judecată;
b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
b¹) competenţa materială şi competenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală;
c) publicitatea şedinţei de judecată;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de către avocat a suspectului şi a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.
(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.
(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și d) poate fi invocată în orice stare a procesului.
(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b¹), e) şi f) trebuie invocată:
a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;
b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în procedura de camerei preliminare sau în cursul judecăţii;
c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei. [art. 197 alin. 2-3 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 1 ianuarie 2024