Art. 257. Ultrajul

(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate. [art. 239 – art. 2391 C.pen. 1969]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
În interpretarea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul ... Vezi mai mult
În interpretarea dispoziţiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, noţiunea de „poliţist” are în vedere şi persoana care exercită ... Click pentru abonare
2.
Curtea a constatat că atribuţiile şi obligaţiile profesionale pe ... Vezi mai mult
Curtea a constatat că atribuţiile şi obligaţiile profesionale pe care le au poliţiştii şi jandarmii în asigurarea securităţii publice justifică ... Click pentru abonare

Doctrină

3.
Art. 257 alin. (4) C.pen. a fost modificat prin ... Vezi mai mult
Art. 257 alin. (4) C.pen. a fost modificat prin Legea nr. 248/2023. Forma anterioară a textului de lege modificat: „(4) ... Click pentru abonare
4.
Postarea pe pagina de Facebook a făptuitorului, accesibilă publicului, ... Vezi mai mult
Postarea pe pagina de Facebook a făptuitorului, accesibilă publicului, a unui mesaj amenințător, îndeplinește cerința esențială prevăzută de art. 257 ... Click pentru abonare
5.
Consimţământul subiectului pasiv secundar la comiterea faptei are natura ... Vezi mai mult
Consimţământul subiectului pasiv secundar la comiterea faptei are natura unei cauze justificative numai dacă acesta producea efecte justificative şi în ... Click pentru abonare
6.
Prin funcție ce implică exercițiul autorității de stat se ... Vezi mai mult
Prin funcție ce implică exercițiul autorității de stat se înţelege funcția care implică exercitarea unor atribuții în cadrul organelor puterii ... Click pentru abonare
7.
Funcționarii publici la care se referă art. 175 alin. ... Vezi mai mult
Funcționarii publici la care se referă art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) C.pen. nu ... Click pentru abonare
8.
Dacă infracțiunea de ultraj este absorbită de o infracțiune ... Vezi mai mult
Dacă infracțiunea de ultraj este absorbită de o infracțiune ce presupune o pluralitate de victime va exista o singură infracțiune ... Click pentru abonare
9.
Eroarea asupra persoanei, respectiv, atunci când subiectul pasiv nu ... Vezi mai mult
Eroarea asupra persoanei, respectiv, atunci când subiectul pasiv nu are calitatea prevăzută de lege, va conduce la reținerea infracțiunii comise ... Click pentru abonare
10.
Este necesar și esențial ca funcționarul public să nu ... Vezi mai mult
Este necesar și esențial ca funcționarul public să nu exercite funcția în mod abuziv, ipoteză în care actele astfel realizate ... Click pentru abonare
11.
Dacă funcționarul se află în afara exercitării atribuțiilor de ... Vezi mai mult
Dacă funcționarul se află în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, amenințarea trebuie să se refere la fapte în legătură cu ... Click pentru abonare
12.
Atâta vreme cât subiectul pasiv se află în exercițiul ... Vezi mai mult
Atâta vreme cât subiectul pasiv se află în exercițiul funcției, lovirea sau alte violențe exercitate asupra sa pot viza atât ... Click pentru abonare
13.
Dacă una sau mai multe dintre acțiunile/inacțiunile ce definesc ... Vezi mai mult
Dacă una sau mai multe dintre acțiunile/inacțiunile ce definesc elementul material al infracțiunii sunt săvârşite împotriva unui funcționar public care ... Click pentru abonare
14.
Ultrajul săvârșit asupra unui funcționar nu afectează o valoare ... Vezi mai mult
Ultrajul săvârșit asupra unui funcționar nu afectează o valoare abstractă, cum este autoritatea de stat, ci atributul acestei autorități pe ... Click pentru abonare
15.
Făptuitorul a aflat că șeful de post din sat ... Vezi mai mult
Făptuitorul a aflat că șeful de post din sat are o relație de iubire cu soția sa. Acesta s-a deplasat ... Click pentru abonare
16.
Soluția va fi diferită în cazul incriminărilor ca protejează ... Vezi mai mult
Soluția va fi diferită în cazul incriminărilor ca protejează și un interes general, dar care reprezintă în fapt forme agravate ... Click pentru abonare
17.
Fiecărui reprezentant al statului îi este protejată autoritatea, căruia ... Vezi mai mult
Fiecărui reprezentant al statului îi este protejată autoritatea, căruia deci îi sunt inevitabil ocrotite drepturile fundamentale cuprinse în obiectul special ... Click pentru abonare
18.
Persoanele care au competența de a emite acte, de ... Vezi mai mult
Persoanele care au competența de a emite acte, de a da dispoziții și de lua măsuri obligatorii, exprimând astfel voința ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

19.
Curtea nu va reține, astfel cum a făcut prima ... Vezi mai mult
Curtea nu va reține, astfel cum a făcut prima instanță, că acțiunea de tragere de uniformă a persoanei vătămate de ... Click pentru abonare
20.
Curtea constată că încadrarea juridică reținută de parchet și ... Vezi mai mult
Curtea constată că încadrarea juridică reținută de parchet și instanța de fond este greșită. Curtea reține că faptele inculpatului constând ... Click pentru abonare
21.
Elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violenţe ... Vezi mai mult
Elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violenţe se poate realiza fie prin energia făptuitorului, fie printr-o altă forţă ... Click pentru abonare
22.
Sub aspectul subiectului pasiv, instanţa a constatat ca fiind ... Vezi mai mult
Sub aspectul subiectului pasiv, instanţa a constatat ca fiind îndeplinită cerinţa ca acţiunea să fie îndreptată împotriva unui poliţist, persoana ... Click pentru abonare
23.
La data de 17.11.2022, în jurul orei 18:30, inculpatul ... Vezi mai mult
La data de 17.11.2022, în jurul orei 18:30, inculpatul (…), în timp ce se afla pe spațiul public, a exercitat ... Click pentru abonare
24.
Prin acţiunile sale din 15.01.2023, inculpatul a urmărit să ... Vezi mai mult
Prin acţiunile sale din 15.01.2023, inculpatul a urmărit să creeze o stare de pericol pentru autoritatea statului, dând dovadă de ... Click pentru abonare
25.
Fapta de a ameninţa cu folosirea violenţei un poliţist ... Vezi mai mult
Fapta de a ameninţa cu folosirea violenţei un poliţist şi fapta de a lovi un poliţist, producându-i leziuni traumatice care ... Click pentru abonare
26.
Instanța constată că persoana vătămată a fost amenințată de ... Vezi mai mult
Instanța constată că persoana vătămată a fost amenințată de către inculpat, în principal, cu privire la faptul că va fi ... Click pentru abonare
27.
Pentru a fi întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii ... Vezi mai mult
Pentru a fi întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de ultraj, acțiunea violentă săvârșită de o persoană trebuie să privească ... Click pentru abonare
28.
Pârâtul a postat pe contul său de Facebook un ... Vezi mai mult
Pârâtul a postat pe contul său de Facebook un comentariu critic, accesibil numai persoanelor din lista de „Prieteni” („Friends”), la ... Click pentru abonare
29.
Fapta inculpatului GRG care la data de 30.10.2016, în ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului GRG care la data de 30.10.2016, în jurul orei 01:24, în timp ce se afla pe Șos. P., ... Click pentru abonare
30.
La data de 31.12.2016, în jurul orei 22:00, inculpatul ... Vezi mai mult
La data de 31.12.2016, în jurul orei 22:00, inculpatul conducea autoturismul marca „Smart”, în direcția Piața Universității, iar, la intersecția ... Click pentru abonare
31.
Probele administrate în cauză dovedesc astfel, dincolo de orice ... Vezi mai mult
Probele administrate în cauză dovedesc astfel, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a încercat doar să-l muște pe agentul ... Click pentru abonare
32.
Curtea opinează că, în mod întemeiat, prima instanţă a ... Vezi mai mult
Curtea opinează că, în mod întemeiat, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor sub acuzația cărora a fost ... Click pentru abonare
33.
Curtea constată că în mod greșit au fost reținute ... Vezi mai mult
Curtea constată că în mod greșit au fost reținute și dispozițiile art. 257 alin. 2 din C.pen. În conformitate cu ... Click pentru abonare
34.
Instanța arată că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii ... Vezi mai mult
Instanța arată că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de ultraj în cazul în care reprezentantul puterii publice acționează cu ... Click pentru abonare
35.
Fapta inculpatei de a agresa fizic pe persoana vătămată, ... Vezi mai mult
Fapta inculpatei de a agresa fizic pe persoana vătămată, primar al comunei CR, în timpul programului de lucru, în biroul ... Click pentru abonare
36.
Referitor la infracțiunea de ultraj reținută față de inculpata ... Vezi mai mult
Referitor la infracțiunea de ultraj reținută față de inculpata A., în dezacord cu punctul de vedere exprimat de apărare, Curtea ... Click pentru abonare
37.
În speța de față, Curtea constată, așa cum în ... Vezi mai mult
În speța de față, Curtea constată, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că persoana vătămată, în ... Click pentru abonare
38.
Curtea constată că este evident că acea lovitură cu ... Vezi mai mult
Curtea constată că este evident că acea lovitură cu degetul aplicată de către inculpat în zona feței polițistului a fost ... Click pentru abonare
39.
Curtea constată, însă, că, la momentul faptei, persoana vătămată ... Vezi mai mult
Curtea constată, însă, că, la momentul faptei, persoana vătămată agresată, executor judecătoresc, și-a exercitat în mod abuziv atribuțiile specifice funcției ... Click pentru abonare
40.
Curtea admite că în mod formal orice amenințări cu ... Vezi mai mult
Curtea admite că în mod formal orice amenințări cu acte de violență exercitate la adresa unor agenți de poliție aflați ... Click pentru abonare
41.
În măsura în care funcționarul al cărui prestigiu este ... Vezi mai mult
În măsura în care funcționarul al cărui prestigiu este astfel asigurat își exercită în mod abuziv atribuțiile de serviciu, cum ... Click pentru abonare
42.
Faptele inculpatului, care la data de 10.07.2015, în jurul ... Vezi mai mult
Faptele inculpatului, care la data de 10.07.2015, în jurul orelor 15:20, în timp ce se afla staționat neregulamentar, în autoturismul ... Click pentru abonare
43.
Este indubitabil că în litigiu comportamentul pretins discriminatoriu a ... Vezi mai mult
Este indubitabil că în litigiu comportamentul pretins discriminatoriu a reclamantului recurent s-a manifestat pe pagina on-line (cu acces public). Vastitatea ... Click pentru abonare
44.
Acțiunile polițiștilor de pătrundere în locuința inculpatului, cât și ... Vezi mai mult
Acțiunile polițiștilor de pătrundere în locuința inculpatului, cât și prinderea și imobilizarea lui, au fost abuzive. La fel, acțiunile polițiștilor ... Click pentru abonare
45.
Infracțiunea de ultraj este complexă, complexitate care îşi regăseşte ... Vezi mai mult
Infracțiunea de ultraj este complexă, complexitate care îşi regăseşte exprimarea, în primul rând, în latura obiectivă a conținutului constitutiv al ... Click pentru abonare
46.
Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmată de folosirea ... Vezi mai mult
Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmată de folosirea unui spray paralizant împotriva unui poliţist aflat în exercițiul funcțiunii, pentru ... Click pentru abonare
47.
Inculpatul a lovit, cu același prilej, mai mulți funcționari ... Vezi mai mult
Inculpatul a lovit, cu același prilej, mai mulți funcționari publici aflați în timpul exercitării aribuțiilor de serviciu. În sarcina sa ... Click pentru abonare
48.
Atitudinea jignitoare față de un subofițer de poliție și ... Vezi mai mult
Atitudinea jignitoare față de un subofițer de poliție și gardian public, manifestată pe fondul acțiunii abuzive a celor doi funcționari ... Click pentru abonare
49.
Dacă asupra polițistului care sprijină activitatea executorului judecătoresc de ... Vezi mai mult
Dacă asupra polițistului care sprijină activitatea executorului judecătoresc de punere în executare a unei hotărâri judecătorești se săvârșeșc acte de ... Click pentru abonare
50.
Dacă patru persoane sustrag anumite bunuri, iar ulterior amenință ... Vezi mai mult
Dacă patru persoane sustrag anumite bunuri, iar ulterior amenință și lovesc doi agenți de poliție care au încercat să-i legitimeze ... Click pentru abonare
51.
Dacă infracțiunea de nerespectare a hotărârii se săvârșește prin ... Vezi mai mult
Dacă infracțiunea de nerespectare a hotărârii se săvârșește prin acte de violenţă sau de amenințare față de organul de executare, ... Click pentru abonare
52.
Exercitarea funcției presupune o activitate prestată în legătură cu ... Vezi mai mult
Exercitarea funcției presupune o activitate prestată în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Aceasta se poate realiza atât în timpul ... Click pentru abonare
53.
Autor poate fi inclusiv de un funcţionar public care ... Vezi mai mult
Autor poate fi inclusiv de un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorității de stat față de ... Click pentru abonare