Art. 242. Gestiunea frauduloasă
(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. [art. 214 C.pen. 1969; art. 144 din Legea nr. 85/2006]
art. 117 din OUG nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale (M. Of. nr. 299 din 24 mai 2013)
Ultima editare: 31 iulie 2023