Art. 2151. Durata controlului judiciar

(1) În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile.
(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
(4) Ordonanţa procurorului prin care, în condiţiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar se comunică în aceeaşi zi inculpatului.
(5) Împotriva ordonanţei procurorului prin care, în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), s-a prelungit măsura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, dispoziţiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.
(6) În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani.
(7) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile.
(8) În cursul judecăţii, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în nicio situaţie, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.
(9) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (8), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii.

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, ... Vezi mai mult
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că, spre deosebire de dispoziţiile art. 235 alin. (1) şi de ... Click pentru abonare
2.
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. 8 C.proc.pen. au ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. 8 C.proc.pen. au fost criticate întrucât nu reglementează o durată maximă a măsurii preventive ... Click pentru abonare
3.
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. 6 C.proc.pen. au ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. 6 C.proc.pen. au fost criticate întrucât spre deosebire de durata totală de 180 de ... Click pentru abonare
4.
În cadrul controlului a priori, Curtea a analiza intenția ... Vezi mai mult
În cadrul controlului a priori, Curtea a analiza intenția legiuitorului de modificare a dispozițiilor art. 215 ind. 1 alin. 7 ... Click pentru abonare
5.
Interpretarea dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de ... Vezi mai mult
Interpretarea dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie să se facă în lumina deciziei instanţei de ... Click pentru abonare
6.
Curtea constată că măsurile preventive trebuie limitate în timp, ... Vezi mai mult
Curtea constată că măsurile preventive trebuie limitate în timp, prin reglementarea unei durate maxime pentru care se pot dispune, indiferent ... Click pentru abonare
7.
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. 4 C.proc.pen. au ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. 4 C.proc.pen. au fost criticate întrucât s-a apreciat că nu reglementează nicio sancțiune în ... Click pentru abonare
8.
Dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care soluţionarea plângerii împotriva ordonanţei ... Click pentru abonare
9.
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. (2) şi alin. ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 215 ind. 1 alin. (2) şi alin. (5) C.proc.pen. au fost criticate sub aspectul neconstituționalității întrucât s-a apreciat ... Click pentru abonare

Doctrină

10.
Art. 2151 alin. (8) C.proc.pen. a fost modificat prin ... Vezi mai mult
Art. 2151 alin. (8) C.proc.pen. a fost modificat prin Legea nr. 201/2023 (M. Of. nr. 618 din 6 iulie 2023). ... Click pentru abonare
11.
Dacă măsura controlului judiciar este prelungită de procuror fără ... Vezi mai mult
Dacă măsura controlului judiciar este prelungită de procuror fără citarea inculpatului și fără asigurarea asistenței juridice ordonanța va fi nulă ... Click pentru abonare
12.
În situația în care procurorul nu comunică inculpatului și ... Vezi mai mult
În situația în care procurorul nu comunică inculpatului și organului de supraveghere, înainte de expirarea duratei măsurii anterior dispuse, ordonanța ... Click pentru abonare
13.
Nerespectarea termenului procedural imperativ de 5 zile prevăzut de ... Vezi mai mult
Nerespectarea termenului procedural imperativ de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) C.proc.pen. nu conduce la încetarea de drept ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

14.
Potrivit art. 2151 alin. (5) rap. la art. 213 ... Vezi mai mult
Potrivit art. 2151 alin. (5) rap. la art. 213 alin. (1) C.proc.pen., inculpatul poate face plângere împotriva ordonanţei procurorului prin ... Click pentru abonare