Art. 211. Traficul de minori
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(1 ind. 1) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane minore.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (1 ind. 1) se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1);
b) fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
e) fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism.
(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt urmate de exploatarea efectivă a minorului, în sensul art. 182, se aplică regulile concursului de infracţiuni. [art. 13, art. 15 – 16 din Legea nr. 678/2001]
art. 5 alin. 3 CDFUE; Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane din 16 mai 2005, adoptată la 3 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006 (M. Of. nr. 622 din 19 iulie 2006); Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001); Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor (M. Of. nr. 522 din 26 iunie 2016); HG nr. 88/2023 privind aprobarea Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane (M. Of. nr. 95bis din 3 februarie 2023); Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor (M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004), modificată prin Legea nr. 272/2024 (M. Of. nr. 1103 din 5 noiembrie 2024)
Ultima editare: 19 noiembrie 2024