Art. 15. Condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale

Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.

Ultima editare: 31 iulie 2023

Doctrină

1.
Exercitarea acțiunii penale se realizează până la soluționarea cauzei ... Vezi mai mult
Exercitarea acțiunii penale se realizează până la soluționarea cauzei printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, textul de lege, în mod nefiresc, ... Click pentru abonare
2.
Punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza ... Vezi mai mult
Punerea în mișcare a acțiunii penale se poate realiza atunci când: urmărirea penală este începută; persoana este cunoscută; există probe ... Click pentru abonare
3.
Actul de inculpare trebuie să îndeplinească o serie de ... Vezi mai mult
Actul de inculpare trebuie să îndeplinească o serie de condiții, atât de fond, cât și de formă. Astfel, acesta trebuie ... Click pentru abonare
4.
Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare prin ... Vezi mai mult
Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare prin declarația orală a procurorului. Actul procesual de inculpare este de o ... Click pentru abonare
5.
Soluționarea acțiunii penale este atributul exclusiv al instanței de ... Vezi mai mult
Soluționarea acțiunii penale este atributul exclusiv al instanței de judecată. Procurorul nu are o astfel de atribuție. Astfel, exercitarea acțiunii ... Click pentru abonare
6.
Acțiunea penală se exercită prin toate actele procesuale prevăzute ... Vezi mai mult
Acțiunea penală se exercită prin toate actele procesuale prevăzute de lege prin care instanța îl judecă pe inculpat și îi ... Click pentru abonare
7.
Pentru a se dispune trimiterea în judecată este suficientă ... Vezi mai mult
Pentru a se dispune trimiterea în judecată este suficientă să existe o bănuială rezonabilă că o persoană a săvârșit o ... Click pentru abonare
8.
În ce privește standardul probatoriu necesar a fi îndeplinit ... Vezi mai mult
În ce privește standardul probatoriu necesar a fi îndeplinit pentru punerea în mișcare a acțiunii penale există o inconsecvență ce ... Click pentru abonare
9.
În cazul infracțiunii de înaltă trădare este prevăzută de ... Vezi mai mult
În cazul infracțiunii de înaltă trădare este prevăzută de lege o condiție prealabilă pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, ... Click pentru abonare
10.
În ipoteza în care punerea în mișcare a acțiunii ... Vezi mai mult
În ipoteza în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a efectuat nelegal, o astfel de împrejurare va afecta în ... Click pentru abonare
11.
Dispozițiile art. 360 alin. 2 C.proc.pen. legitimează o procedură ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 360 alin. 2 C.proc.pen. legitimează o procedură flexibilă și rapidă de începere a urmăririi penale, punere în mișcare ... Click pentru abonare
12.
În măsura în care ulterior inculpării unei persoane, aceasta ... Vezi mai mult
În măsura în care ulterior inculpării unei persoane, aceasta nu este informată cu privire la măsura dispusă, nefiindu-i aduse la ... Click pentru abonare
13.
Cererea de eliberare a unei copii a ordonanței de ... Vezi mai mult
Cererea de eliberare a unei copii a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale nu poate fi respinsă. [M. ... Click pentru abonare
14.
Răspunderea penală este personală. Astfel, reprezentanții legali ai minorului ... Vezi mai mult
Răspunderea penală este personală. Astfel, reprezentanții legali ai minorului nu pot fi inculpați pentru faptele acestuia. În aceeași măsură, nu ... Click pentru abonare
15.
Exercitarea acțiunii penale este o activitate ce se derulează ... Vezi mai mult
Exercitarea acțiunii penale este o activitate ce se derulează începând cu momentul ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale și ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

16.
Pentru acuzația ce vizează fapte penale săvârșite în străinătate ... Vezi mai mult
Pentru acuzația ce vizează fapte penale săvârșite în străinătate și pentru care se aplică legea română în temeiul principiului personalității ... Click pentru abonare