Art. 1451. Plângerea împotriva măsurilor de supraveghere tehnică

(1) După rezolvarea cauzei de către procuror, orice persoană cu privire la care s-a dispus sau confirmat o măsură de supraveghere tehnică şi care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum şi inculpatul faţă de care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală sau clasarea pot formula plângere împotriva măsurii şi a modului de punere în executare a acesteia.
(2) Îndată după rezolvarea cauzei, procurorul încunoştinţează în scris persoana supravegheată cu privire la emiterea rechizitoriului sau a ordonanţei de clasare ori de renunţare la urmărirea penală.
(3) Termenul de exercitare a plângerii este de 20 de zile şi curge, după caz:
a) de la data primirii încunoştinţării scrise prevăzute la alin. (2), când informarea scrisă prevăzută la art. 145 alin. (1) şi, după caz, prezentarea conţinutului suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare au loc înainte de rezolvarea cauzei;
b) de la data primirii informării scrise prevăzute la art. 145 alin. (1) sau, după caz, de la data prezentării conţinutului suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, când aceasta are loc după rezolvarea cauzei.
(4) Plângerea se adresează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
(5) Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă instanţei competente şi se consideră valabilă dacă a fost introdusă în termen la organul judiciar necompetent.
(6) Plângerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea procurorului şi cu citarea petentului.
(7) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea măsurii de supraveghere tehnică, precum şi a modului de punere în executare a acesteia în raport cu dispoziţiile art. 139 şi art. 140-144, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror alte mijloace de probă.
(8) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care nu este supusă niciunei căi de atac, putând dispune următoarele soluţii:
a) respinge plângerea ca inadmisibilă dacă este formulată cu încălcarea alin. (1), ca tardivă dacă este formulată cu încălcarea alin. (3) sau ca neîntemeiată;
b) admite plângerea şi constată nelegalitatea măsurii de supraveghere tehnică, dacă aceasta a fost dispusă, confirmată, prelungită ori, după caz, pusă în executare în mod nelegal.
(9) În cazul admiterii plângerii, judecătorul dispune distrugerea datelor şi a înregistrărilor rezultate din activităţile de supraveghere tehnică nelegal efectuate. Procurorul distruge probele astfel obţinute şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens, care se depune la dosarul cauzei.

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Curtea constată că reglementarea în mod distinct a momentului ... Vezi mai mult
Curtea constată că reglementarea în mod distinct a momentului de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii, ... Click pentru abonare
2.
Curtea reţine că, în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării ... Vezi mai mult
Curtea reţine că, în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării legalităţii măsurii supravegherii tehnice este circumstanţiată de legiuitor numai în ceea ... Click pentru abonare

Doctrină

3.
Prin Legea nr. 201/2023 a fost introdus articolul 1451 ... Vezi mai mult
Prin Legea nr. 201/2023 a fost introdus articolul 1451 C.proc.pen., procedură apreciată ca fiind necesară potrivit deciziei CCR nr. 244/2017, ... Click pentru abonare
4.
Prin Legea nr. 201/2023 au fost instituie dispoziții tranzitorii ... Vezi mai mult
Prin Legea nr. 201/2023 au fost instituie dispoziții tranzitorii pentru a permite formularea plângerii și împotriva măsurilor de supraveghere tehnică ... Click pentru abonare