Art. 142. Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică

(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.
(11) Pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d), procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate.
(2) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare sunt obligaţi să colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.
(3) Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere au obligaţia să păstreze secretul operaţiunii efectuate, sub sancţiunea legii penale.
(4) Procurorul are obligaţia de a înceta imediat supravegherea tehnică înainte de expirarea duratei mandatului dacă nu mai există temeiurile care au justificat măsura, informând de îndată despre aceasta judecătorul care a emis mandatul.
(5) Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).
(6) Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. După un an de la soluţionarea definitivă a cauzei, acestea sunt distruse de către procuror, care întocmeşte un proces-verbal în acest sens. [art. 911 alin. 7, art. 912 alin. 1, 4 și 5 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Autorul excepției de neconstituționalitate susţine că sintagma „lucrători specializaţi ... Vezi mai mult
Autorul excepției de neconstituționalitate susţine că sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei” cuprinsă de dispoziţiile criticate este lipsită de claritate ... Click pentru abonare
2.
Punerea la dispoziție a infrastructurii necesare, de către Centrul ... Vezi mai mult
Punerea la dispoziție a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, ... Click pentru abonare
3.
Curtea reţine că autoarele acesteia îşi structurează critica pe ... Vezi mai mult
Curtea reţine că autoarele acesteia îşi structurează critica pe două paliere, după cum urmează: pe de-o parte, imposibilitatea inculpaţilor de ... Click pentru abonare
4.
Prin deciziile nr. 51 din 16 februarie 2016 şi ... Vezi mai mult
Prin deciziile nr. 51 din 16 februarie 2016 şi nr. 302 din 4 mai 2017 a constatat că soluţiile legislative ... Click pentru abonare
5.
Curtea reţine că sintagma „alte organe specializate ale statului” ... Vezi mai mult
Curtea reţine că sintagma „alte organe specializate ale statului” din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură ... Click pentru abonare
6.
Autorul excepției critică printre altele, că o serie de ... Vezi mai mult
Autorul excepției critică printre altele, că o serie de interceptări au fost preluate din alte dosare penale. (...) Toate tipurile ... Click pentru abonare
7.
Curtea reţine că, în doctrină, în ceea ce priveşte ... Vezi mai mult
Curtea reţine că, în doctrină, în ceea ce priveşte noţiunea de competenţă, s-a constatat că aceasta este inseparabilă de organele ... Click pentru abonare
8.
Curtea constată că nicio reglementare din legislaţia naţională în ... Vezi mai mult
Curtea constată că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de ... Click pentru abonare
9.
Curtea constată că, pe perioada de activitate a unui ... Vezi mai mult
Curtea constată că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât ... Click pentru abonare
10.
Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul ... Vezi mai mult
Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă ... Click pentru abonare
11.
Opinia autorului potrivit căreia folosirea unor astfel de interceptări ... Vezi mai mult
Opinia autorului potrivit căreia folosirea unor astfel de interceptări ca mijloace de probă într-o altă cauză penală şi care vor ... Click pentru abonare

Doctrină

12.
Susținerile făcute de o persoană în fața altor organe ... Vezi mai mult
Susținerile făcute de o persoană în fața altor organe decât acela care instrumentează cauza nu au valoarea probatorie a unei ... Click pentru abonare
13.
Din moment ce Curtea Constituţională prin Decizia nr. 55/2022 ... Vezi mai mult
Din moment ce Curtea Constituţională prin Decizia nr. 55/2022 (M. Of. nr. 358 din 11 aprilie 2022), nu a constatat ... Click pentru abonare
14.
Participanții la întâlnire au considerat corectă de principiu poziția ... Vezi mai mult
Participanții la întâlnire au considerat corectă de principiu poziția INM. S-a arătat că există și soluții mai recente (ulterioare reuniunii ... Click pentru abonare
15.
Problema identificată în decizia Curții Constituționale nr. 55/2020 în ... Vezi mai mult
Problema identificată în decizia Curții Constituționale nr. 55/2020 în discuție nu o reprezintă caracterul nelegal al procedeelor încuviințate și desfășurate ... Click pentru abonare
16.
Interceptările convorbirilor telefonice efectuate cu sprijinul Serviciului Român de ... Vezi mai mult
Interceptările convorbirilor telefonice efectuate cu sprijinul Serviciului Român de Informații, atât sub imperiul Codului penal anterior, cât și al celui ... Click pentru abonare
17.
Interceptările și înregistrările efectuate sub imperiul Codului de procedură ... Vezi mai mult
Interceptările și înregistrările efectuate sub imperiul Codului de procedură anterior, cu sprijinul Serviciului Român de Informații, sunt legal efectuate, având ... Click pentru abonare
18.
Atâta vreme cât s-a constatat nulitatea absolută a punerii ... Vezi mai mult
Atâta vreme cât s-a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurii de supraveghere tehnică, aceeași sancțiune se impune ... Click pentru abonare
19.
Serviciul Român de Informații nu este un organ judiciar, ... Vezi mai mult
Serviciul Român de Informații nu este un organ judiciar, ci este o instituție cu atribuții exclusiv în ceea ce privește ... Click pentru abonare
20.
Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii ... Vezi mai mult
Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip ... Click pentru abonare
21.
Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Poliției Române/Direcției Generale ... Vezi mai mult
Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Poliției Române/Direcției Generale Anticorupție/Poliției de Frontieră pot pune în executare mandate de supraveghere tehnică. ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

22.
Din adresa Serviciului Român de Informații rezultă că acesta ... Vezi mai mult
Din adresa Serviciului Român de Informații rezultă că acesta a înaintat procurorului traficul brut rezultat din exploatarea înregistrărilor şi unele ... Click pentru abonare
23.
Curtea reţine că toate procesele- verbale de redare a ... Vezi mai mult
Curtea reţine că toate procesele- verbale de redare a convorbirilor aflate la dosarul de urmărire penală fac referire la convorbiri ... Click pentru abonare
24.
În cauza de faţă, D.N.A a comunicat instanţei că ... Vezi mai mult
În cauza de faţă, D.N.A a comunicat instanţei că măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare prin recepţionarea ... Click pentru abonare
25.
Prin decizia penală nr. 1165/A din 24 septembrie 2019 ... Vezi mai mult
Prin decizia penală nr. 1165/A din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au fost ... Click pentru abonare
26.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat ... Vezi mai mult
Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul formulat de inculpat și, rejudecând, a constatat pe de o parte, nulitatea ... Click pentru abonare
27.
Curtea apreciază că, în mod eronat, instanța de fond ... Vezi mai mult
Curtea apreciază că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că situația interceptărilor realizate din punct de vedere tehnic ... Click pentru abonare
28.
În ipoteza în care mandatele de supraveghere tehnică au ... Vezi mai mult
În ipoteza în care mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către ofiţerii de poliţie judiciară din ... Click pentru abonare
29.
În conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 – ... Vezi mai mult
În conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 – potrivit căreia este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 ... Click pentru abonare
30.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 91/2018 – prin care s-a ... Vezi mai mult
Decizia Curţii Constituţionale nr. 91/2018 – prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate și s-a constatat că sintagma „aduc atingere ... Click pentru abonare
31.
Actele de punere în executare a mandatelor de supraveghere ... Vezi mai mult
Actele de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă, din perspectiva dispoziţiilor art. 97 C.proc.pen., procedee probatorii, care ... Click pentru abonare
32.
Conform art. 142 alin. 5 C.proc.pen. este legală folosirea ... Vezi mai mult
Conform art. 142 alin. 5 C.proc.pen. este legală folosirea în alte cauze penale a datelor rezultate din măsurile de supraveghere ... Click pentru abonare
33.
Prin decizia CCR nr. 51/16.02.2016 s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei ... Vezi mai mult
Prin decizia CCR nr. 51/16.02.2016 s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” din conținutul dispozițiilor art. ... Click pentru abonare
34.
Subliniind că statutul de magistrat al persoanei care autorizează ... Vezi mai mult
Subliniind că statutul de magistrat al persoanei care autorizează și supraveghează înregistrările nu conferă automat caracterul legal și conformitatea acestora ... Click pentru abonare
35.
În situația mandatelor de supraveghere tehnică emise în conformitate ... Vezi mai mult
În situația mandatelor de supraveghere tehnică emise în conformitate cu Codul de procedură penală în anul 2015, ambele la data ... Click pentru abonare
36.
Absența unei modalități de contestare a măsurilor de supraveghere ... Vezi mai mult
Absența unei modalități de contestare a măsurilor de supraveghere tehnică, în care se interceptează convorbirile telefonice, nu exclude posibilitatea unui ... Click pentru abonare
37.
Consecința deciziei Curții Constituționale Române nr. 51/2016 în cauza ... Vezi mai mult
Consecința deciziei Curții Constituționale Române nr. 51/2016 în cauza pendinte este aceea că probatoriile, rezultate din punerea în executare a ... Click pentru abonare
38.
Încălcarea dreptului la viață privată ca rezultat al interceptărilor ... Vezi mai mult
Încălcarea dreptului la viață privată ca rezultat al interceptărilor nu a fost contestată anterior de către inculpați într-un alt proces. ... Click pentru abonare