Art. 139. Dizolvarea persoanei juridice
(1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când:
a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 3 ani.
(2) În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b) – e), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. [art. 712 C.pen. 1969]
art. 35, 42 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (M. Of. nr. 513 din 14 august 2013); art. 498, 503 C.proc.pen.
Ultima editare: 31 iulie 2023