Art. 208. Verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii

(1) Judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanţei de judecată cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive.
(2) Instanţa de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispoziţiile art. 207 alin. (3) – (5) se aplică în mod corespunzător.
(4) În tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri. Dispoziţiile art. 207 alin. (3) – (5) se aplică în mod corespunzător.
(5) În tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii, instanţa verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile art. 207 alin. (3- (5) se aplică în mod corespunzător. [art. 160b, art. 3002 C.proc.pen. 1968]

Doctrină

Viciul de neconstituționalitate ce derivă din lipsa asigurării asistenței ... Vezi mai mult
Viciul de neconstituționalitate ce derivă din lipsa asigurării asistenței juridice obligatorii a inculpatului în cursul judecății cu prilejul verificării măsurii ... Click pentru abonare