Art. 2181. Violul săvârşit asupra unui minor

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 114.
(2) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
g) în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(51) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice fel;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(52) Fapta prevăzută la alin. (51) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
(6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani.
(8) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(52) se pedepseşte.

Doctrină

Stabilirea de către legiuitor a unui prag de vârstă ... Vezi mai mult
Stabilirea de către legiuitor a unui prag de vârstă sub care actul sexual cu un minor (în prezent abrogată) să ... Click pentru abonare