Art. 347. Contestaţia

(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) – (42), procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie. Contestaţia poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor.
(2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.
(3) Contestaţia se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător.
(4) În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Citește mai mult

Jurisprudență națională și europeană

Lipsa mențiunilor din cuprinsul rechizitoriului cu privire la martorii ... Vezi mai mult
Lipsa mențiunilor din cuprinsul rechizitoriului cu privire la martorii audiați în cursul urmăririi penale, dublată de respingerea cererilor și excepțiilor ... Click pentru abonare