Art. 126. Măsurile de protecţie dispuse în cursul urmăririi penale

(1) În cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor ameninţat, procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri:
a) supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare;
b) însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;
c) protecţia datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declaraţia sa;
d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.
(2) Procurorul dispune aplicarea unei măsuri de protecţie din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părţi sau a unui subiect procesual principal.
(3) În cazul aplicării măsurilor de protecţie prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), declaraţia martorului nu va cuprinde adresa reală sau datele sale de identitate, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa, în condiţii de confidenţialitate.
(4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de protecţie prin ordonanţă motivată, care se păstrează în condiţii de confidenţialitate.
(5) Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, iar în caz contrar dispune, prin ordonanţă motivată, încetarea acestora.
(6) Judecătorul de cameră preliminară, în termen de 15 zile de la primirea dosarului, iar instanţa de judecată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, precum şi înainte de fiecare audiere a unui martor care beneficiază de o măsură de protecţie dintre cele prevăzute la alin. (1), verifică din oficiu dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acesteia şi dispune prin încheiere, după caz, menţinerea sau încetarea măsurii. Prevederile art. 128 alin. (4)-(6) şi alin. (7) teza întâi se aplică în mod corespunzător.
(7) Dacă starea de pericol a apărut în cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la sesizarea procurorului, dispune măsurile de protecţie prevăzute la art. 127. Dispoziţiile art. 128 se aplică în mod corespunzător.
(8) Măsurile de protecţie prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se comunică autorităţii desemnate cu punerea în executare a măsurii. [art. 865 C.proc.pen. 1968]

Jurisprudență națională și europeană

Singura variantă procesuală de încetare a măsurii este atunci ... Vezi mai mult
Singura variantă procesuală de încetare a măsurii este atunci când, în urma unei analize de temeinicie, a persistenţei pericolului, se ... Click pentru abonare