Art. 436. Declararea recursului în casaţie

(1) Pot formula cerere de recurs în casaţie:
a) procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă;
b) inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal;
c) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă.
(2) Abrogat(ă).
(3) Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.
(4) Reprezentanţii legali pot retrage recursul în casaţie cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casaţie declarat personal sau de reprezentantul său legal.
(5) Recursul în casaţie declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(6) Decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras. [art. 3852, art. 3854 C.proc.pen. 1968]

Doctrină

În ceea ce privește rezolvarea laturii civile, instanța supremă ... Vezi mai mult
În ceea ce privește rezolvarea laturii civile, instanța supremă a afirmat că niciuna dintre situațiile de casare, conform reglementărilor actuale ... Click pentru abonare