Art. 225. Soluţionarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat conform art. 224 alin. (2) stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc.
(2) În cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Ziua şi ora se comunică procurorului, care are obligaţia de a asigura prezenţa inculpatului în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi. De asemenea, ziua şi ora se aduc la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu.
(3) Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat. Termenul se aduce la cunoştinţa procurorului şi avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
(4) Soluţionarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezenţa inculpatului, în afară de cazul când acesta lipseşte nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în faţa judecătorului.
(5) În toate cazurile, este obligatorie asistenţa juridică a inculpatului de către un avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Judecătorul de drepturi şi libertăţi îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat şi despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror.
(8) Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi îi aduce la cunoştinţă infracţiunea de care este acuzat şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. [art. 146 alin. 3-8, art. 1491 alin. 3-9, art. 150 C.proc.pen. 1968]

Doctrină

Prezumția legală a prezenței inculpatului (reținut sau arestat în ... Vezi mai mult
Prezumția legală a prezenței inculpatului (reținut sau arestat în altă cauză) poate fi extinsă și la soluționarea în primă instanță ... Click pentru abonare