Art. 16. Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale

(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi j), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile prevăzute de lege. [art. 10 C.proc.pen. 1968]

Citește mai mult
Citește mai mult

Jurisprudență națională și europeană

În situația în care inculpații au săvârșit infracțiuni de ... Vezi mai mult
În situația în care inculpații au săvârșit infracțiuni de evaziune fiscală, unii, în condițiile participației penale, iar alții în calitate ... Click pentru abonare