Art. 124. Cazurile speciale de audiere a martorului

(1) Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituţiei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabilit de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare.
(2) Dacă persoanele arătate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influenţa declaraţia minorului, audierea acestuia are loc în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exerciţiu, precum şi în prezenţa unui psiholog, stabiliţi de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare.
(21) În cazul în care audierea martorului minor vizează activitatea instituţiei căreia îi este încredinţat spre creştere şi educare, se înlocuieşte reprezentantul acestei instituţii cu reprezentantul autorităţii tutelare sau cu o rudă cu capacitate deplină de exerciţiu, precum şi cu un psiholog, stabiliţi de organul judiciar. Psihologul va oferi consiliere de specialitate minorului pe toată durata procedurilor judiciare.
(3) Abrogat(ă).
(4) Audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.
(5) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunică obligaţiile prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. d) şi nu depune jurământ, dar i se atrage atenţia să spună adevărul. [art. 81 C.proc.pen. 1968]

Jurisprudență națională și europeană

În mod legal instanţa de fond a respins cererea ... Vezi mai mult
În mod legal instanţa de fond a respins cererea contestatorului inculpat de a se exclude mijlocul de probă reprezentat de ... Click pentru abonare