Art. 282. Nulităţile relative

(1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate, de procuror, precum şi, din oficiu, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de instanţa de judecată.
(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).
(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:
a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;
b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei;
c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.
(5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când:
a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;
b) persoana interesată a renunţat în mod expres la invocarea nulităţii. [art. 197 alin. 1, 4 și 5 C.proc.pen. 1968]