Art. 342. Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor

(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Portul armelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), fără drept, în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(6) Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţie pentru acestea:
a) din orice componente esenţiale traficate ilicit;
b) fără o autorizaţie eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. [art. 279 C.pen. 1969; art. 134, art. 137 – art. 141 din Legea nr. 295/2004]

Citește mai mult

Jurisprudență națională și europeană

Este lipsit de relevanță că zona interioară a țevii ... Vezi mai mult
Este lipsit de relevanță că zona interioară a țevii pistolului este obturată, țeava nefiind ghintuită (șanț în formă de spirală, ... Click pentru abonare