Art. 2521. Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate

(1) În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sau imobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia.
(2) În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, atunci când nu există acordul proprietarului, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate, în mod excepţional, în următoarele situaţii:
a) atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puţin 40% în raport cu cea de la momentul dispunerii măsurii asigurătorii. Dispoziţiile art. 252 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în acest caz;
b) atunci când există riscul expirării termenului de garanţie sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii;
c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere;
d) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreţinere necesită cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea bunului.
(3) În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: proprietarul nu a putut fi identificat şi valorificarea nu se poate face potrivit alin. (2), autovehiculele asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate, în următoarele situaţii:
a) atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni;
b) dacă de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra acestor bunuri a trecut o perioadă de un an sau mai mare.
(4) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. (1), (2) şi (3) se depun în contul prevăzut de art. 252 alin. (8). [art. 1681 C.proc.pen. 1968]

Citește mai mult

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

Dispozițiile art. 252 ind. 1 C.proc.pen. au fost supuse ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 252 ind. 1 C.proc.pen. au fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva art. 21 alin. (3) referitor la ... Click pentru abonare