Art. 287. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti

(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie conform legii;
d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
h) nerespectarea unei măsuri de protecţie dispuse în executarea unui ordin european de protecţie.
(2) În cazul faptelor prevăzute în lit. d)-g), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(3) În cazul faptei prevăzute la alin. (1) lit. h), împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. [art. 271 C.pen. 1969; art. 56 din Legea nr. 188/2000; art. 261 – 262 din Codul muncii]

Doctrină

În ce privește modalitățile infracțiunii prevăzute la lit. a), ... Vezi mai mult
În ce privește modalitățile infracțiunii prevăzute la lit. a), d) și h) lipsește orice omogenitate materială și juridică. Săvârșirea lor, ... Click pentru abonare