Art. 345. Procedura în camera preliminară

(1) La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate, precum şi excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror alte mijloace de probă, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.
(11) În cazul în care actul de sesizare se întemeiază pe probe ce constituie informaţii clasificate, judecătorul de cameră preliminară solicită autorităţii competente, de urgenţă, declasificarea sau trecerea acestora la un nivel inferior de clasificare şi, după caz, acordă apărătorilor părţilor şi ai persoanei vătămate accesul la informaţiile clasificate, condiţionat de deţinerea autorizaţiei de acces prevăzute de lege. Dacă aceştia nu deţin autorizaţia de acces prevăzută de lege, iar părţile sau, după caz, persoana vătămată nu îşi desemnează un alt apărător care deţine autorizaţia prevăzută de lege, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unor avocaţi din oficiu care deţin această autorizaţie.
(12) După consultarea autorităţii competente, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate refuza motivat accesul la informaţiile clasificate dacă acesta ar putea conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea securităţii naţionale ori a unui alt interes public important. În acest caz, informaţiile clasificate nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză.
(2) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate.
(3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

Soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din ... Vezi mai mult
Soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, ... Click pentru abonare